Trei tineri jucători ce au evoluat la echipa secundă a clubului Pandurii Târgu Jiu în returul sezonului trecut, Adelin Pîrcălabu, Daniel Mărgărit şi Alexandru Ogică, au fost convocaţi pentru un stagiu de pregătire de 3 zile la echipa naţională a României under 19 (jucători născuţi după 01.01.1996). Stagiul a debutat astăzi la Centrul Naţional de la Mogoşoaia şi va dura până în data de 25 iulie, urmând ca selecţionerul de la under 19, Doru Isac să decidă pe ce jucători va miza în meciurile oficiale din toamnă. Tinerii noştri jucători sunt încântaţi că au primit această oportunitate şi spun că vor face totul ca să-l impresioneze pe selecţioner. „Această convocare înseamnă foarte mult pentru mine, este o bucurie foarte mare, îmi doresc să mă pregătesc şi să joc bine şi sper ca domnului antrenor să-i placă de mine. Ar fi ideal să joc şi în meciurile oficiale ale naţionalei. Îmi doresc să ajung şi la echipa mare a pandurilor, să debutez, ăsta e scopul meu, să ajung fotbalist. Reprezint Pandurii cu mândrie, e o echipă care pot spune că este în primele 5 din ţară ca valoare, ca jucători, ca tot”, a declarat mijlocaşul ofensiv Adelin Pîrcălabu. Acesta e completat şi de colegul Daniel Mărgărit. „Mă bucur foarte mult că am primit această convocare, sper să las o imagine plăcută şi pe viitor să rămân în vederile selecţionerului. Sunt bucuros că am ocazia să fac parte din această echipă, a pandurilor, ne-am pregătit intens în ultimele două săptămâni, sper să fie totul bine şi odată cu începutul campionatului să demonstrez că merit să merg mai sus”, a declarat pentru site-ul oficial atacantul echipei secunde a clubului.