Juniorii noştri republicani, A şi B, obţin victorii pe bandă rulantă în seria a IV-a a campionatului naţional de juniori. Juniorii A (născuţi 1996-1997) s-au impus duminică pe teren propriu cu scorul de 20-0 în meciul contra celor de la AS FC Frontiera Drobeta, ultima clasată în serie. În urma acestui rezultat, elevii antrenaţi de Cristian Popescu şi Gabriel Răscol se menţin pe primul loc în seria IV cu 8 victorii şi 2 egaluri pentru un total de 26 de puncte, cu două mai multe decât principala urmăritoare, CS U Craiova. Juniorii B (născuţi 1998-1999) s-au impus şi ei fără probleme cu scorul de 8-1 contra celor de la AS FC Frontiera Drobeta şi împart locul 1 în serie cu cei de la CS U Craiova. Ambele echipe au câte 25 de puncte, craiovenii având însă un meci mai puţin disputat.
Rezultate juniori 24-26 octombrie:
Juniori A, seria IV, etapa 10: Pandurii Târgu Jiu – AS FC Frontiera Drobeta 20-0
Marcatori: Dodoi (4), Dudea (4), Tănăsoiu (3), Cioiu (2), Tudor (2), Pruteanu (2), Cismaşu, Izdrugă şi Croicu
Pandurii: Negrilă – Dinulescu, Izdrugă, Vasiliu, Croicu – Brânzan, Pîrcălabu – Dudea, Cioiu, Cismaşu – Dodoi
Juniori B, seria IV, etapa 10: Pandurii Târgu Jiu – AS FC Frontiera Drobeta 8-1
Campionatul judeţean Gorj, etapa 6:
Juniori C (grupa 2000) : Pandurii I Târgu Jiu – Jiul Rovinari 7-0
Marcatori: Măicăneanu (3), Sîrbu (2), Năzdrăvanu şi Adelin Popescu
Juniori C (grupa 2001): Ştiinţa Târgu Jiu – Pandurii II Târgu Jiu 1-2
Marcatori: Mărgel şi Stănilă
Juniori D (grupa 2002): Pandurii I Târgu Jiu – Jiul I Rovinari 1-0
Marcator: Peia
Juniori E (grupa 2004): Pandurii I Târgu Jiu – Jiul Rovinari 2-0