Pandurii au încheiat primul stagiu de pregătire al iernii, desfăşurat în perioada 12-21 ianuarie la Izvorani şi axat în principal pe pregătirea fizică. După 10 zile cu antrenamente dificile, jucătorii au efectuat în această dimineaţă o ultimă şedinţă de pregătire pe baza sportivă de la Complexul Olimpic Sydney 2000 şi vor avea parte acum de două zile libere de la stafful tehnic urmând ca echipa să reia antrenamentele sâmbătă, cu o zi înaintea plecării în stagiul doi de pregătire din Antalya. „În primul rând a fost o perioadă dificilă, toţi am fost conştienţi de lucrul acesta. Am avut discuţii cu grupul înainte să venim aici şi în mare erau şi ei conştienţi că ne aşteaptă o perioadă grea. Dar sunt perioade fireşti în viaţa unui fotbalist, s-a pus accent predominant pe partea de acumulări fizice, dar nu am neglijat deloc şi partea tehnico-tactică. De principiu grupul a răspuns foarte bine şi asta mă mulţumeşte, eu spun că ne-am atins în mare obiectivele pe care ni le-am propus pentru această perioadă. Este adevărat că am primit şi o veste mai puţin fericită şi aici mă refer la situaţia medicală a lui Erico da Silva. Dacă în turul campionatului el a acuzat ceva dureri la genunchi, acum în urma unor investigaţii s-a constatat că necesită o intervenţie chirurgicală ce-l va ţine departe de gazon de la 3 până la 4 luni de zile, ceea ce înseamnă că este compromis acest retur pentru el. Eu am spus de când am semnat contractul cu Pandurii că avem nevoie să ne întărim la nivelul fundaşilor centrali pentru că s-au făcut improvizaţii în tur şi nu-mi doresc acest lucru pentru retur. Primind această veste lucrurile s-au înrăutăţit şi mai mult. Încercăm , facem eforturi, avem şi sprijinul conducerii, suntem concentraţi să acoperim chiar cu doi fundaşi centrali această zonă”, a declarat Edi Iordănescu pentru site-ul oficial al clubului. Pentru Pandurii Târgu Jiu urmează stagiul din Antalya, stagiu ce va avea loc între 25 ianuarie şi 9 februarie.
Tagged with: edi iordanescu final stagiu izvorani Pandurii