UEFA a trimis reprezentanţi în România în cursul acestei săptămâni pentru a inspecta stadioanele propuse de echipele calificate în Europa League pentru a disputa acolo jocurile din tururile preliminarii sau din Play-off. Pandurii Târgu Jiu va reprezenta în acest sezon România în Europa League şi s-a propus stadionul din Severin pentru disputarea jocului din turul trei preliminar al competiţiei, vineri având loc acolo inspecţia oficială în vederea omologării stadionului.
La inspecţie au luat parte Tero Auvinen – delegat UEFA specializat pentru inspecţia stadioanelor din Finlanda şi Sorin Cojocaru – ofiţer de securitate al FRF şi inspector UEFA, precum şi o delegaţie a clubului Pandurii formată din: Mihai Stelescu – secretar general al clubului Pandurii, Daniel Băloi – responsabil cu licenţierea al clubului Pandurii, Vasile Tâlvescu – ofiţer de securitate al clubului Pandurii, Monalisa Popescu – coordonator al biroului de presă al clubului Pandurii, Lucian Calotă – Ticketing manager Pandurii Târgu Jiu precum şi reprezentanţi ai administraţiei stadionului din Severin, Tania Dârvăreanu şi Sorin Simion.
Reprezentanţii forului european au inspectat întregul stadion, cu tribune, zone de parcare, zone pentru carele tv şi pentru presă, vestiarele pentru jucători şi arbitrii precum şi celelalte anexe ale stadionului.
Pentru a putea găzdui meciuri europene în turul trei preliminar al Europa League în sezonul 2016/2017 stadionul din Severin trebuie să îndeplinească o serie de criterii stabilite de către UEFA decizia finală urmând să fie luată de către o comisie de omologare din cadrul UEFA după cum a precizat responsabilul cu licenţierea al clubului Pandurii, Daniel Băloi: „Delegatul finlandez Tero Auvinen va întocmi un raport în care va prezenta comisiei de omologare a UEFA situaţia stadionului din Severin iar decizia finală privind clasificarea Stadionului Municipal din Severin o va lua o comisie din cadrul UEFA”
Forul european va comunica în scurt timp cluburilor din România un răspuns oficial privind clasificarea stadioanelor inspectate şi va anunţa dacă acestea pot găzdui meciuri în tururile preliminarii ale Europa League.