Cea de-a treia ediţie a cărţii „Pandurii Târgu-Jiu – o dragoste gorjeană!” va apărea în curând în librării urmând să fie prezentată oficial publicului. Autorul acestei cărţi, scriitorul Dorin Brozbă, a adăugat ediţiilor precedente şi perioada în care Pandurii Târgu-Jiu a evoluat în Liga I şi în grupele Europa League. Cartea a fost prezentată azi doar reprezentanţilor presei într-un cadru restrâns, în Parcul Tudor Vladimirescu, cu ocazia sărbătoririi zilei de naştere a autorului.
Volumul are peste 500 de pagini color care includ toate meciurile echipei Pnadurii din Liga I şi a doua, interviuri ale personajelor care şi-au legat viaţa de activitatea echipei Pandurii, a personalităţilor locale care s-au implicat în susţinerea fotbalului gorjean dar şi interviuri cu jucători şi foşti antrenori precum şi casetele tehnice ale meciurilor din Liga I şi a doua ale echipei Pandurii. Colecţionarii şi suporterii echipei dar şi cei implicaţi direct în acest fenomen numit „Pandurii” vor putea găsi în această ediţie completată şi fotografii inedite precum şi programe şi afişe de meci din toate perioadele prin care a trecut echipa.
Cartea a fost scrisă în perioada 2003 – 2014 şi a fost finalizată recent urmând să fie lansată oficial în perioada următoare.
Tagged with: carte dorin brozba Pandurii