Pandurii II a remizat astăzi pe teren propriu cu ACSO Filiaşi, scor 0-0, într-un meci contând pentru ultima etapă a turului la nivelul ligii a III-a. Echipa secundă a clubului nostru a avut un gol anulat la o fază petrecută în minutul 28, arbitrul luând decizia de a dicta fault la portar. Atacantul Gabriel Dodoi s-a accidentat în minutul 4 şi a fost înlocuit cu Cocină. Tinerii noştri jucători au dominat adversarul în mare parte din meci, cei din Filiaşi rezumându-se în repriza a doua doar la a se apăra şi a trimite mingi la întâmplare în faţă. Pandurii II putea câştiga chiar în minutul 90 dar Vasile a ratat din poziţie de unu la unu cu portarul advers. La meciul de astăzi a asistat şi preşedintele clubului, Mihai Prunariu, precum şi antrenorul principal al echipei mari, Petre Grigoraş. În urma acestui rezultat de egalitate, Pandurii II încheie turul sezonului 2014-2015 pe locurile 6-7, la egalitate cu ACSO Filiaşi, dar ar mai putea coborî un loc în cazul în care FC Hunedoara se impune mâine pe teren propriu cu ACS UTA Bătrâna Doamnă.
Pandurii II Târgu Jiu – ACSO Filiaşi 0-0
Pandurii II: Opriţa – Trocan, Oiţă, Horj, I. Constantin – Bîrlan, Pîrcălabu – Şendroiu, Dănăricu (Vasile, min. 75), Trifu (Hemidi, min. 70) – Dodoi (Cocină, min. 5)
Antrenori: Adrian Bogoi şi Sorin Vintilescu