Echipa secundă a clubului nostru a disputat ieri un nou joc amical în perioada de pregătire de iarnă. Elevii antrenaţi de Adrian Bogoi au întâlnit pe terenul sintetic de la Rovinari formaţia Ştiinţa Turceni, colegă de judeţ dar şi de serie în liga a III-a cu Pandurii 2. Antrenorii Bogoi şi Vintilescu au profitat de acest joc de verificare pentru a le acorda minute majorităţii jucătorilor din lot cu ceva mai mult de două săptămâni înaintea startului din retur. Jocul cu Ştiinţa Turceni s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, ambele goluri ale echipei noastre fiind marcate de mijlocaşul ofensiv Rodemis Trifu. „Un meci de pregătire în care am vrut să văd la lucru majoritatea jucătorilor din lot. Am văzut destul de multe lucruri bune, dar şi unele sincope, acestea din urmă trebuiind remediate în perioada următoare”, a declarat Adrian Bogoi pentru site-ul oficial al clubului.
Pandurii 2 – Ştiinţa Turceni 2-2
Marcator: Trifu (2 goluri)
Pandurii 2: Negrilă – Celea, Piţian, Horj, Măgirescu (jucător în probe) – Stegaru, Bîrlan – Pîrcălabu, Trifu, A. Predescu – Dodoi
Au mai jucat: Opriţa, Hemidi, Tănăsoiu, A. Constantin şi Pruteanu
Antrenor: Adrian Bogoi
Accidentaţi sau în perioada de recuperare: Cocină, Dănăricu, Negrescu, Şendroiu, Trocan, Mărgărit, David
Următorul amical – pentru Pandurii 2 urmează testul de sâmbătă cu Gilortul Cărbuneşti, liderul ligii a IV-a din judeţul Gorj