A mai rămas puţin timp până la startul meciului dintre Steaua şi Pandurii Târgu Jiu, meci contând pentru etapa cu numărul 4 din Liga 1. Antrenorii celor două echipe şi-au ales formulele de start pentru acest joc. Costel Gâlcă mizează din primul minut pe Nicandro Breeveld, mijlocaş transferat în urmă cu câteva zile chiar de la Pandurii. Astfel, olandezul va fi adversar cu jucătorii cărora le-a fost coleg sâmbătă trecută în meciul Pandurii-Ceahlăul Piatra Neamţ. De partea cealaltă, Petre Grigoraş apelează în premieră la fundaşul adus de la Vâlcea, Cătălin Pîrvulescu şi le dă credit în benzi lui Shalaj şi Iorga. Paul Anton revine ca şi căpitan al pandurilor la acest joc. Iată şi formulele de start ale celor două echipe:
Steaua: Arlauskis – Luchin, Filip, Varela, Toşca – Neagu, Breeveld – Prepeliţă, Sânmărtean, P. Pîrvulescu – Keşeru.
Rezerve: Niţă, Szukala, Chipciu, Iancu, Grădinaru, Adi Popa, Vâlceanu
Pandurii: Stanca – Pleaşcă, Elton, C. Pîrvulescu, Momcilovic – Răduţ, Anton, Nistor – Iorga, Matulevicius, Shalaj.
Rezerve: Gliwa, Negrescu, Christou, Buleică, M. Roman, Unguruşan, Nicoară