Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu anunţă suporterii care au intrat în posesia abonamentelor şi a cardurilor de fidelitate distribuite în sezonul trecut că se pot prezenta la casa de bilete a stadionului pentru a primi bilete cu locurile pe care le vor ocupa în tribune la meciul de inaugurare a stadionului, programat vineri 25 octombrie, cu începere de la ora 18:00.
Clubul Pandurii Târgu Jiu anunţă că toţi posesorii acestor carduri de acces trebuie să se prezinte în cursul săptămânii viitoare la casa de bilete pentru a primi noile carduri de acces (abonamente) valabile pentru meciurile din acest sezon.
Casa de bilete a stadionului este deschisă zilnic, între orele 10:00 – 18:00, aceasta fiind amplasată sub pasarela din faţa stadionului, în faţa Primăriei Târgu Jiu, lângă intrarea în parcarea subterană.