(Foto www.fcpetrolul.ro)
Pandurii Târgu-Jiu va încerca să obţină prima victorie în faţa propriilor suporteri în acest sezon, o victorie perfect realizabilă în ciuda forţei adversarului din această etapă, Petrolul Ploieşti. Echipa antrenată de Răzvan Lucescu vine la Târgu Jiu după eliminarea din play-off-ul Europa League în faţa croaţilor de la Dinamo Zagreb, dar şi fără câţiva jucători cheie, Pecanha şi Albin fiind accidentaţi iar Geraldo şi Teixeira suspendaţi. Nu va lipsi de la meciul cu Pandurii vedeta petroliştilor, Adrian Mutu (Foto www.fcpetrolul.ro), fostul decar al naţionalei şi atacant de rasă la Chelsea, Juventus sau Fiorentina. Pandurii mizează în acest meci pe forţa liniei de mijloc acolo unde Nistor, Anton şi Răduţ au început să lege pasele din ce în ce mai bine, dar şi pe jucători ca Buleică, Mihai Roman sau Nicoară aflaţi într-o formă sportivă bună. Atacantul Mihai Roman, sosit în această vară de la Săgeata Năvodari, a marcat nu mai puţin de 4 goluri în amicalul cu SCM Argeşul Piteşti. Istoricul întâlnirilor directe de până acum dintre cele două echipe înregistrează o victorie Pandurii (1-0 la Târgu Jiu în mai 2012), 2 egaluri şi 3 victorii Petrolul.
Tagged with: adrian mutu Pandurii petrolul