Antrenorul echipei noastre, Petre Grigoraş, a comentat pentru site-ul oficial al clubului tragerea la sorţi de astăzi a 16-imilor Cupei României, apreciind că va fi o deplasare dificilă pentru Pandurii: „Mai rău de atât nu se putea, nu din punct de vedere al adversarului ci din punct de vedere al distanţei. Traversăm toată ţara şi avem şi meciuri la câteva zile distanţă, jucăm duminică la Giurgiu şi apoi vineri cu Oţelul. Acest meci cu Pâncota e programat între jocurile din campionat cu Astra şi Oţelul. Pentru noi primordial e campionatul dar vrem să ne calificăm mai departe şi în cupă. Nu avem aeroporturi să ne deplasăm cu avionul, va fi dificil cu transportul, după meciul cu Astra vom reveni imediat la Târgu Jiu şi a doua zi vom pleca spre Arad. Despre adversar ştiu că evoluează în Liga a doua şi că acolo joacă fostul nostru jucător Adi Rusu.”
Meciul din Cupa României dintre Şoimii Pâncota şi Pandurii Târgu Jiu va fi programat marţi 23 septembrie sau miercuri 24 septembrie, în funcţie de programul televizărilor Cupei României.
Tagged with: Cupa României Pandurii petre grigoras