Pandurii Târgu Jiu va juca în sferturile Cupei României contra formaţiei Universitatea Cluj, meciul urmând să aibă loc pe „Cluj Arena” pe 3 decembrie. Antrenorul echipei noastre, Petre Grigoraş, s-a declarat mulţumit de tragerea la sorţi de astăzi de la sediul FRF şi are încredere în şansele echipei de a se califica mai departe în semifinalele Cupei României. „În Cupa României se poate întâmpla orice, dar cred că U Cluj e un adversar mai accesibil decât alţii, dacă stăm bine şi ne gândim. Poate toţi s-ar fi gândit că Mioveniul ar fi cel mai facil adversar, dar să nu uităm că a eliminat Astra Giurgiu şi Dinamo, meciurile de Cupă pot avea un istoric diferit faţă de meciurile de campionat. Avem un adversar accesibil, dacă ne vom ridica la un nivel mai bun ca la meciul din campionat (n.r. U Cluj – Pandurii 2-0) sunt convins că ne putem califica mai departe, e o oportunitate certă pentru noi. Important e că am căzut cu o echipă faţă de care ai şanse cel puţin egale, în clasament suntem vecini, sunt convins că avem şanse acum. Putem spune că este o tragere destul de norocoasă pentru noi dintr-un anumit punct de vedere, dar norocul şi-l face de obicei echipa care îşi doreşte cu adevărat să meargă mai departe. Tratăm serios şi Cupa României şi Cupa Ligii, suntem în aceste competiţii, sper să mergem cât mai departe. Cred că maximul pentru un club de talia noastră e să câştige un trofeu, dar e prematur să vorbim, trofeul e încă destul de departe. Sper să avem tot lotul valid la meciul cu U Cluj, nu vorbim neapărat de o revanşă, dar sunt convins că e o ambiţie în plus a echipei să arate că eşecul din campionat a fost unul întâmplător”, a declarat astăzi după tragerea la sorţi, Petre Grigoraş.
Tagged with: meci u cluj cupa romaniei Pandurii petre grigoras