vineri , 22 noiembrie 2024
panduriics.ro
Petre Grigoraş la finele stagiului de la Curtea de Argeş : „A fost o perioadă foarte bună, sper să arătăm bine cu Petrolul”

Petre Grigoraş la finele stagiului de la Curtea de Argeş : „A fost o perioadă foarte bună, sper să arătăm bine cu Petrolul”

Pandurii Târgu Jiu încheie joi stagiul de pregătire de la Curtea de Argeş. Gorjenii au fost cantonaţi timp de o săptămână acolo bifând şi un meci amical, câştigat cu scorul de 8-2 contra celor de la SCM Argeşul Piteşti. Nistor şi colegii săi vor efectua mâine dimineaţă o ultimă şedinţă de pregătire la Curtea de Argeş urmând ca de după amiază de la ora 17:00 să se antreneze la Târgu Jiu. Petre Grigoraş a vorbit despre stagiul echipei de la Curtea de Argeş. „A fost o perioadă foarte bună. Joi vom reveni la Târgu-Jiu. Am găsit o bază sportivă cu trei terenuri de fotbal impecabile. A fost un stagiu bun, a echilibrat situaţia din punct de vedere fizic la unii jucători care nu au prins cantonamentul de vară. Sper ca luni să arătăm bine cu Petrolul”, spune Petre Grigoraş care a făcut referire şi la amicalul câştigat cu SCM Argeşul Piteşti. „Un adversar de Liga a 3-a, am vrut să introducem la joc şi jucătorii noi. A fost un test util, cu plusuri şi minusuri ca de obicei. La plusuri trec prima repriză când am jucat mai mult decât bine. În partea a doua am făcut schimbări, am introdus şi jucători mai nou veniţi care sunt în urmă cu pregătirea. A fost o evoluţie mai puţin concludentă, cu greşeli. Per total am văzut unde sunt jucătorii ca şi nivel. A fost un antrenament bun, prin joc. Mă interesa să jucăm cu o echipă mai slab cotată pentru a vedea cum se prezintă toţi.”

Petre Grigoraş despre cele 4 goluri reuşite de Mihai Roman în amicalul cu SCM Piteşti:
„Sper să nu le fi terminat pe toate. În campionat suferim. Roman a avut o evoluţie bună, a avut reuşite de atacant. Mă bucur pentru el, sper să fi trecut de şocul venirii la noua echipă. îl aştept, sper să aibă o evoluţie bună, am discutat cu el, iar reuşitele acestea dau încredere. Sper să le dea tuturor mai multă dezinvoltură, aici am suferit în campionat.”

Despre nou sositul Matija Smrekar, atacant croat:
„A venit în prima zi dezinvolt, se vede că are calităţi, e combinativ, dar acum e dat peste cap, are o stare de oboseală mai accentuată, 100% nu va fi la potenţial maxim în prima etapă. Încet se poate integra, pentru el e o noutate, alt campionat, alt stil de joc, alt stil de antrenament, are nevoie de o perioadă să se adapteze.”

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide