Pandurii Târgu Jiu joacă astăzi de la ora 16:00 în deplasare cu Oţelul Galaţi în optimile Cupei României, meciul fiind transmis în direct de Digisport. Cele două echipe s-au întâlnit şi în campionat în urmă cu o lună de zile iar pandurii s-au impus clar atunci cu scorul de 4-0. Miza este însă acum una diferită şi anume calificarea în sferturile de finală ale Cupei. Pentru antrenorul echipei noastre, Petre Grigoraş, calificarea mai departe în Cupă este un obiectiv cert. „Cupa este un obiectiv pe care trebuie să-l tratăm foarte serios, aşa cum tratăm şi meciurile de campionat, acolo unde, din păcate, suntem departe de adevăr. Cupa este importantă şi pentru a reuşi să căpătăm mai multă încredere în noi. Echipa asta nu trebuie să fie pe locul pe care este”, e de părere Grigoraş care rămâne încrezător în forţa echipei sale. „Trebuie să avem forţa de a trece peste ultima înfrângere. Am încredere în jucătorii mei, am încredere în mine. Am încredere în mine, în banca tehnică pe care o conduc şi în jucători şi sunt convins că vom trece peste aceste momente dificile. Din păcate, nu a fost mai repede decât mi-aş fi dorit, dar sunt încrezător şi cu un moral destul de bun că lucrurile se vor aranja. Nu putem la nesfârşit să jucăm şi să pierdem mereu”, încheie ferm Petre Grigoraş.