Rezultatul de egalitate înregistrat de Pandurii Târgu Jiu , scor 1-1, cu ASA Târgu Mureş în etapa a 11-a a Ligii I l-a nemulţumit pe antrenorul Petre Grigoraş. Tehnicianul echipei noastre s-a declarat mulţumit însă de atitudinea jucătorilor şi de faptul că şi-au creat ocazii de a marca: ”După ce în primele 40 de minute, oaspeţii nu prea au ajuns în careul nostru, la pauză putea fi 2-0 pentru ei. Sunt oarecum dezamăgit de rezultat, dar multumit de atitudinea jucătorilor mei. A fost un meci bun, un meci deschis, cu multe ocazii, a fost o propagandă bună făcută fotbalului românesc. La situatia în care suntem, mi-aş fi dorit extraordinar de mult să câştigăm. Dar nu pot fi supărat. Cred că nu pot să le reproşez foarte mult. A fost un rezultat echitabil, chiar dacă ne-am fi dorit să luăm trei puncte.
E important ca cei care au fost în tribună să fie multumiţi. Să fie realişti pentru că echipa a încercat, s-a văzut că au vrut. Dar ai nevoie şi de puţină şansă. Eu nu sunt un norocos. Avem 11 puncte după 11 etape, nu e chiar atât de plăcut, dar sunt mulţumit de atitudinea băieţilor. În fotbal se întâmplă să joci bine şi să pierzi sau să joci prost şi să câştigi”.
Tagged with: asa targu mures Pandurii petre grigoras