Pandurii Târgu Jiu este cantonată de sâmbătă la Mogoşoaia după revenirea de la Botoşani (1-1) şi pregăteşte meciul de miercuri cu Steaua Bucureşti, finala Cupei Ligii Adeplast. Jucătorii echipei noastre aşteaptă cu nerăbdare şi emoţie prima finală din istoria clubului fondat în 1962, dar şi prima finală din carieră pentru mulţi dintre ei. „Este o finală foarte importantă, este prima finală din cariera noastră și sperăm să facem un meci bun. E greu, nu se știe dinainte niciun câștigător, însa noi vom da totul pentru a aduce primul trofeu la Târgu Jiu”, a declarat înaintea jocului căpitanul echipei, Paul Anton. „Este ceva special să știi că joci prima finală a unei competiții și mai ales să o și câștigi, ar fi ceva extraordinar pentru noi. Că este cu Steaua este frumos, este cea mai titrată echipă, sunt suporteri mulți și este frumos să joci o finală contra Stelei. Sper ca cei care țin cu Pandurii, oamenii care vin de la Târgu Jiu, să fie destul de gălăgioși și să se bucure la sfârșit alături de noi”, a adăugat şi colegul lui Anton din linia de mijloc a echipei, Mihai Răduţ.
Tagged with: anton finala cupei ligii radut