Pandurii Târgu Jiu joacă astăzi de la ora 18:00 pe teren propriu cu Universitatea Cluj într-un meci contând pentru etapa cu numărul 27 a Ligii 1. Cele două echipe sunt performerele sezonului din Cupa Ligii Adeplast, respectiv Cupa României. Pandurii Târgu Jiu s-a calificat în finala Cupei Ligii după ce a trecut rând pe rând de Gaz Metan Mediaş (1-0), Oţelul Galaţi (2-0) şi Dinamo Bucureşti (2-1 şi 3-1) şi va juca în ultimul act al competiţiei cu FC Steaua Bucureşti. U Cluj în schimb e finalistă în Cupa României acolo unde va întâlni acelaşi adversar ca şi echipa noastră, FC Steaua. Până să lupte cu trofeele pe masă, cele două echipe joacă între ele în Liga 1, într-un meci extrem de important pentru ambele părţi. Pandurii se gândesc numai la victorie înaintea acestui joc, victorie care ar ridica echipa noastră la 9 puncte deasupra liniei retrogradării. „Cu o victorie ne-am duce la nouă puncte peste ei. Este un meci de trei puncte, un meci care va modifica clasamentul. Nouă puncte, teoretic, sunt greu de recuperat. Faptul că au ajuns în finala Cupei îi ţine conectaţi şi concentraţi. Principalul obiectiv este salvarea, dar se gândesc şi la finala Cupei. Va fi un meci dificil. Calculele mele sunt simple. Avem un obiectiv ce trebuie realizat, ce este peste este un bonus pentru club, echipă şi viitor. Nu e cazul şi momentul să vorbim de Europa. Noi avem fluctuaţii, dar aş vrea să nu mai pierdem nici un joc până la finalul campionatului”, a declarat înaintea jocului Edi Iordănescu, antrenorul echipei noastre.
Tagged with: edi iordanescu finaliste cupa cupa ligii Pandurii u cluj