Pandurii Târgu Jiu va juca în deplasare, în etapa a treia a Ligii a doua Casa Pariurilor, cu o formaţie cu tradiţie în fotbalul autohton, Petrolul Ploieşti, echipă cu care Pandurii s-a mai întâlnit în prima ligă. Meciul se va disputa la Ploişeti, pe Stadionul Ilie Oană, pe care formaţia ploieşteană joacă meciurile de pe teren propriu, cu începere de la ora 18:00, fiind transmis în direct de canalele tv sportive Digi Sport 1, Telekom Sport ;i Look TV.
Lotul echipei Pandurii, convocat de antrenorul Adrian Bogoi pentru acest meci, s-a deplasat azi la Ploieşti după ce ieri echipa a intrat în cantonament la hotelul de la Centrul de Copii şi Juniori.
Cele două echipe sunt la egalitate de puncte după primele două etape, având o victorie şi un rezultat de egalitate. Gazdele de la Petrolul au un lot de jucători mult mai experimentat faţă de Pandurii care merge la Ploieşti tot cu un lot foarte tânăr dar şi în formare, fiind perfectate încă o serie de transferuri şi în ultima săptămână. Antrenorul Adrian Bogoi se ocupă atât de pregătirea lotului pentru meciurile din campionat dar şi de testarea jucătorilor aflaţi în probe în această perioadă.
Liga a II-a / Program etapa a 3-a
Vineri, 17 August
Petrolul Ploieşti – Pandurii Târgu Jiu 18:00
CS Mioveni – CS Baloteşti 18:00
Sâmbătă, 18 August
Daco-Getica Bucureşti – Sportul Snagov 11:00
SSC Farul Constanţa – Academica Clinceni 11:00
Dacia Unirea Brăila – UTA Arad 11:00
Aerostar Bacău – Chindia Târgovişte 13:00
Ripensia Timişoara – ACS Poli Timişoara 15:30
Duminică, 19 August
FC Argeş – Metaloglobus Bucureşti 13:00
Universitatea Cluj – Energeticianul 15:00
ASU Politehnica Timişoara – Luceafărul Oradea 18:00