Lotul echipei Pandurii aflat în cantonamentul de la Maribor numără 28 de jucători, zece dintre aceştia fiind tineri de la echipa a doua iar alţi doi fiind jucători reveniţi în lot, ceilalţi 16 fotbalişti fiind din lotul care a evoluat şi sezonul trecut pentru Pandurii.
Noutăţile din lot faţă de sezonul trecut sunt: Claudiu Voiculeţ care a mai evoluat pentru Pandurii în perioada 2010 – 2013 fiind transferat la CFR Cluj şi apoi împrumutat de clujeni la ASA Târgu Mureş şi Alin Buleică, jucător aflat sub contract cu Pandurii care a fost împrumutat în ultimul sezon la Concordia Chiajna.
Preşedintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Narcis Răducan, a precizat încă de la plecarea în cantonamentul din Slovenia că nu va perfecta transferurile până când echipa nu va avea un nou antrenor, deşi are acorduri verbale de a transfera o serie de jucători: „În privinţa jucătorilor pe care vrem să îi aducem nu putem spune foarte multe, aceste două lucruri merg mână în mână, e normal mai întâi să ai antrenorul şi după aceea să îi ştii părerea, filosofia lui despre fotbal, să vezi ce sistem vrea să joace şi apoi să faci transferuri. În linii mari, sigur că noi am contactat unii jucători, cu unii chiar am acorduri verbale, dar m-am ferit să trec mai departe pentru că, din experienţă ştiu că atunci când îi aduci unui antrenor jucători pe care nu i-a văzut sau mai ales un jucător care nu îi place, atunci pierde toată lumea. De aceea, dacă tot am aşteptat până acum mai pot sta două zile şi apoi foarte rapid vom face şi mutările respective. Din fericire în această vară sunt foarte mulţi jucători liberi pe piaţă, au scăzut foarte mult salariile şi în Europa deşi la vârful piramidei poate au crescut. Dar proporţional s-au nivelat în zona de mijloc şi atunci sunt multe opţiuni. Şi în timp scurt poţi aduce jucători foarte buni care să aibă motivaţie. Eu nu cred că va fi o problemă din acest punct de vedere”.