Juniorii Under 17 ai clubului Pandurii Târgu Jiu au jucat în week-end un meci istoric, primul meci din istoria clubului pentru un nou trofeu de Supercupa României, competiţie organizată în acest an în premieră de Federaţia Română de Fotbal. Meciul din Supercupa României Under 17 s-a disputat sâmbătă seara, pe terenul central al Complexului Naţional de Fotbal de la Mogoşoaia, câştigătoarea primei ediţii a Ligii Elitelor U17, FC Viitorul reuşind să se impună cu scorul de 3-1 în faţa câştigătoarei Cupei României Under 17, Pandurii Târgu Jiu. Chiar dacă au pierdut acest meci, Pandurii Under 17 merită toate felicitările pentru evoluţiile lor din acest sezon şi performanţa de a aduce un trofeu naţional în vitrina clubului – Cupa României.
Pandurii Târgu Jiu, echipa care a câştigat anul acesta Cupa României Elită U17, a făcut un joc bun şi a reuşit să înscrie cel mai spectaculos gol al meciului prin reuşite lui Andrei Dragu cu un şut de la mare distanţă, peste 20 de metri. Constănţenii au deschis scorul prin Denis Drăguş, în minutul 9, însă gorjenii au egalat după pauză prin Andrei Dragu (52). FC Viitorul a preluat conducerea prin reuşita lui Raul Vidrăsan (68), apoi au ratat un penalty prin Mihai Ene. Rezerva Alexandru Sabangeanu a stabilit scorul final la 3-1, prin reuşita din minutul 76.
Pandurii Târgu Jiu Under 17 a ratata astfel posibilitatea de a mai aduce un trofeu în vitrina clubului dar va păstra acolo timp de un an trofeul Cupa României şi va rămâne în istoria clubului ca fiind prima echipă de juniori care a câştigat un astfel de trofeu naţional. Felicitări atât tinerilor jucători cât şi staff-ului tehnic al grupei de juniori Under 17 ani pentru întreg parcursul din acest sezon şi îi aşteptăm cu performanţe la fel de bune anul viitor şi apoi la prima echipă!
FC VIITORUL – PANDURII TÂRGU JIU 3-1 (1-0)
Stadion mogoșoaia
Au marcat: Drăguş (9), Vidrăsan (68), Sabangeanu (76) / Dragu (52)
FC Viitorul: 1. Gurău – 2. Androne, 5. T. Băluță, 6. Acasandrei, 3. Neciu (19. R. Bănică 20) – 8. M. Ene (14. Gherghiceanu 78), 4. Vidrăsan, 11. Crînganu (18. Căt. Itu 35) – 7. Mihalache (22. Sabangeanu 68), 9. Drăguș (20. Tucaliuc 56), 10. Mățan (cpt.). Antrenor Nicolae Roşca
Rezerve nefolosite: 12. Agachi – 16. Calu
Pandurii: 12. Ad. Popescu – 2. Goşa (25. Semen 68), 24. Frăţilescu, 21. Cocâr, 4. Almic – 7. D. Cojocaru (8. Măicăneanu 74), 5. S. Popescu (6. Bogatu 59) – 3. Copiluşi, 52. Dragu (9. Al. Mihai 61), 20. Cioiu (15. Bg. Istrate 78) – 19. Gruia (cpt.). Antrenori: Constantin Andriucă și Sorin Vintilescu.
Rezerve nefolosite: 22. Preoteasa – 27. Ecovescu
Cartonaş galben: Mihai Ene (38)
Au arbitrat: Cristian Georgescu – Traian Neacşu şi Alexandru Bodolan, rezervă: Marius Spânu (toţi din Bucureşti)
IMAGINI DE LA MECIUL PANDURII TÂRGU JIU U 17 / FC VIITORUL U 17: