Clubul Pandurii Târgu Jiu s-a implicat, în parteneriat cu Universitatea Constantin Brâncuşi din Târgu Jiu, prin intermediul Facultăţii de Ştiinţe Medicale şi Comportamentale,în medierea unui dialog între medici şi pacienţi cronici. Prin intermediul clubului Pandurii, un grup de copii cu dizabilităţi, de la Centrul de Incluziune din Târgu Jiu au fost aduşi la conferinţă cu autocarul clubului pentru a lua parte la acest dialog şi pentru a fi la curent cu noutăţile medicale aplicabile în cazul lor. De asemenea, o serie de persoane care se confruntă cu astfel de probleme, au fost invitate să discute cu medicii participanţi la eveniment.
Conducerea Facultăţii de Ştiinţe Medicale şi Comportamentale din cadrul UCB Târgu Jiu apreciază că trebuie acordată o mai mare atenţie pacienţilor cu dizabilităţi, aceasta fiind motivarea organizării, în parteneriat cu clubul Pandurii, a conferinţei cu tema „Autorităţi medicale în dialog cu pacientul cronic”. La acest eveniment au luat parte medici, kinetoterapeuţi, reprezentanţi ai autorităţilor locale, dar şi sportivi de performanţă, precum şi un număr mare de persoane cu dizabilităţi.
Alături de decanul Monica Bîcă şi medicii Damian Diţescu, Bogdan Niculescu, Maria Zegrean, precum şi Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Judeţean Gorj, care au luat cuvântul la conferinţă, au fost prezenţi şi preşedintele clubului Pandurii, Narcis Răducan precum şi directorul administrativ – financiar al clubului, Dorin Ioana, care s-a implicat activ în organizarea acestui eveniment, precum şi o serie de tineri fotbalişti de la centrul de copii şi juniori al clubului dar şi de la echipa a doua, Pandurii II. Cu toţii le-au adus o bucurie copiilor de la Centrul de Incluziune care au primit cadouri din partea clubului Pandurii.