În campionatul Ligii a II-a Casa Pariurilor, meciurile se vor relua în condiţii nefavorabile pentru fotbal. Multe dintre terenurile echipelor din eşalonul secund sunt acoperite de zăpadă la fel ca şi terenul pe care Pandurii Târgu Jiu dispută meciurile de pe teren propriu, terenul de iarbă din incinta Stadionului Minerul din Motru.
Ninsoarea care a căzut în ultima săptămână a acoperit terenul din Motru cu un strat de zăpadă de peste 15 centimetri, disputarea primului joc oficial din acest an al echipei Pandurii fiind pusă sub semnul întrebării dacă nu se luau măsuri urgente.
Astfel, clubul Pandurii Târgu Jiu, cu sprijinul Primăriei din Motru, a făcut eforturi pentru ca terenul de joc să fie complet deszăpezit la ora jocului cu Metaloglobus programat sâmbătă de la ora 11:00. Joi şi vineri s-a lucrat la îndepărtarea covorului de zăpadă care a acoperit terenul de joc, lucrările fiind finalizate vineri seara. Pe această cale clubul Pandurii mulţumeşte Primăriei Motru care a ajutat la efectuarea lucrării de deszăpezire punând la dispoziţie forţa de muncă necesară pentru o astfel de lucrare.