sâmbătă , 23 noiembrie 2024
panduriics.ro

PANDURII TÂRGU JIU SE IMPLICĂ ÎN CAZURI UMANITARE / IMPLICĂ-TE ALĂTURI DE NOI, DONEAZĂ ŞI TU !

Pandurii Târgu Jiu s-a implicat constant în ajutorarea semenilor cu probleme grave de sănătate la fel cum o fac numeroase cluburi de fotbal din Europa. De cele mai multe ori, numai mediatizarea cu ocazia unor evenimente importante a cazurilor poate face minuni, oamenii aflaţi în suferinţă primind ajutor de la semeni pe care nu îi cunosc dar care au aflat despre problemele lor. În spiritul acestei idei de a ne ajuta semenii, Pandurii Târgu Jiu vă prezintă cazul tânărului Pupăză Romică de 22 de ani,, diagnosticat cu Leber, o boală letală care atacă nervul optic. Boala a avansat şi i-a afectat vederea, astfel încât acesta nu mai percepe decât lumina şi câteva puncte neclare.
Tânărul ar putea avea şansa de a-i vedea din nou pe cei dragi dacă va fi supus unei intervenţii cu celule stem care poate fi realizată la o clinică din Thailanda. Celulele stem pot regenera nervul optic, dacă se vor realiza opt injecţii cu celule stem dar şi alte terapii specifice de vindecare după intervenţie.
Costul total al deplasării şi tratamentului la care va fi supus Romică se ridică la peste 25 000 de dolari, bani de care acesta nu dispune dar care ar putea fi strânşi din donaţii.
Vă puteţi implica în această campanie şi îl puteţi ajuta pe Romică să vadă din nou donând în conturile afişate mai sus pentru a-l ajuta pe tânăr să realizeze această intervenţie medicală.
Îi invităm pe suporterii echipei Pandurii dar şi pe toţi cei care vor fi prezenţi azi la meciul dintre Pandurii şi Steaua să doneze în conturile afişate atât cât pot pentru a da o mână de ajutor. Romică poate vedea din nou dar are nevoie de puţin ajutor.
Gândiţi-vă pentru un moment la cei mai puţin norocoşi decât voi şi ajutaţi-i!
DONEAZA
Vă prezentăm aici mesajul lui Romică, adresat pe facebook celor care au puterea să îi redea vederea: „Numele meu este Pupăză Romică, am 22 de ani, locuiesc în comuna Gugeşti, judeţul Vrancea. Ca fiecare dintre voi, am şi eu povestea mea, doar că a mea este mai tragică, de fapt viaţa mea este plină de tragedie, dar să trecem la adevăratul motiv pentru care am început să vă scriu: până în anul 2006 am crescut ca orice copil normal, bucurându-mă de frumuseţile copilăriei până într-o zi când, la şcoală fiind, am observat că întâmpinam dificultăţi la citirea scrisului de pe tablă, eu pe atunci stând în ultima bancă. Iniţial, am crezut că doar mi se pare. Zilele treceau, iar treaba asta tot persista, până când am decis să mă duc la oftalmolog. Ajuns acolo, a trebuit să citesc literele de pe un panou, le-am citit pe toate, inclusiv ultimul rând cu cele mai mici litere, dar puţin mai dificil, apoi am fost examinat la diferite aparate, verdictul final fiind că nu am nicio problemă, că nu îmi trebuie ochelari şi că este o problemă temporară. Întors la şcoală, aceleaşi dificultăţi în citirea scrisului. Am început să mă mut dintr-o bancă în alta, până am ajuns în prima bancă. Văzând că nu se schimbă nimic, am decis să mă duc la un control mai amănunţit la Bucureşti. Medicii de acolo mi-au spus că nervii optici îmi sunt atrofiaţi şi că nu există nicio şansă de recuperare, dar m-au asigurat că vederea mea va rămâne la acest stadiu, adică, mă pot descurca singur. Timpul trecea, iar câmpul vizual mi se tot îngusta. Am început să fac naveta săptămânal la Bucureşti pentru investigaţii, umblând dintr-un spital în altul, peste tot acelaşi verdict de atrofiere bilaterală de nerv optic, dar fără a se şti cauza. Văzând că în ţară nu se poate face nimic, am decis să îmi fac nişte controale mai amănunţite în străinătate, începând cu Italia, dar la toate spitalele din această ţară mi s-a oferit acelaşi verdict ca şi în ţară, fără a se cunoaşte cauza. Apoi a urmat Belgia, apoi Anglia, dar primeam aceleaşi răspunsuri descurajatoare, spunându-mi că nu există nicio şansă vreodată de recuperare.
Eu, fiind un luptător, nu m-am dat bătut şi am ajuns la Spitalul ACIBADEM din Turcia, unde am şi primit un răspuns clar referitor la boala mea. Aceasta se numeşte Leber, o boală ce atacă nervii optici, ceea ce a şi făcut, în prezent, eu mai percepând doar lumina şi câteva puncte neclare. Când deja mă resemnasem că voi rămâne aşa, am descoperit o speranţă la o clinică din Thailanda, aceasta fiind singura din lume care oferă un pachet complex de celule stem care regenerează nervul optic, incluzând 8 injecţii cu celule stem şi alte terapii de vindecare, costul total ridicându-se la 25.000 $, bani de care eu nu dispun. Lumina pentru mine costă 25.000 $. Pentru voi cât costă? Cine vrea să mă ajute să îmi văd visul cu ochii, o poate face donând în următoarele conturi : RO24RNCB0267127745580007 (RON),
RO94RNCB0267127745580008 (VALUTĂ),
TITULAR CONT: ROMICĂ STELIAN PUPĂZĂ”

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide