Pandurii Târgu Jiu a susţinut sâmbătă cel de-al patrulea joc de verificare din perioada de pregătire din această perioadă de iarnă. Meciul disputat pe terenul II, de antrenament, din cadrul Complexului Sportiv Municipal din Târgu Jiu, în compania formaţiei de Liga a III-a Internaţional Băleşti, s-a încheiat cu scorul de 4-0 pentru gazde. Golurile au fost marcate de : Dănăricu din penalti, Lemac, Tudoran şi Cosmin Ionică. Şi cel mai bun marcator al echipei din tur, Gabriel Dodoi a reuşit să înscrie dar golul său a fost anulat de arbitru.
Antrenorul Adrian Bogoi a folosit în prima parte a jocului următoarea echipă: Jianu – Băjan, Turda, Celea, Brânzan, Milenco Skoric, Raiciu, Şut, Dănăricu, Dodoi, Ionică. În partea a doua a meciului au mai jucat: Daniel Popescu, Vodă, Vasilescu, Tudoran, Pârvulescu, Lemac, Marek, Măicăneanu, Mudăvoiu şi Dănescu.
Nu au evoluat în acest meci jucătorii care se confruntă cu unele probleme medicale: Stanca, Moga şi Şendroiu.
Începând de luni echipa va reveni la pregătire la Târgu Jiu, săptămâna viitoare fiind posibil să se mai dispute încă două jocuri de verificare, miercuri cu Flacăra Horezu şi sâmbătă cu ACS Şirineasa.
Pandurii Târgu Jiu – Internaţional Băleşti 4-0
Teren II Târgu Jiu
Au marcat: Dănăricu, Lemac, Tudoran, Ionică.
Pandurii rep. I: Jianu – Băjan, Turda, Celea, Brânzan, Milenco Skoric, Raiciu, Şut, Dănăricu, Dodoi, Ionică. Antrenor Adrian Bogoi.
Au mai jucat: Popescu, Vodă, Vasilescu, Tudoran, Pârvulescu, Lemac, Marek, Măicăneanu, Mudăvoiu, Dănescu,