Meciul din etapa a doua a Ligii a II-a dintre Pandurii Târgu Jiu şi Chindia Târgovişte a fost primul meci disputat în acest sezon de Pandurii pe teren propriu.Jucătorii de la Pandurii au debutat în faţa propriilor suporteri în acest nou sezon pe stadionul din Motru, acolo unde au fost prezenţi peste 500 de spectatori. Majoritatea celor prezenţi la meci s-au deplasat de la Târgu Jiu pentru a vedea la lucru noua echipă Pandurii dar şi numărul localnicilor a fost destul de mare pentru a urmări un meci de fotbal după ce formaţia locală Minerul Motru s-a desfinţat. Pe această cale clubul Pandurii le mulţumeşte tuturor celor care au dorit să fie alături de echipă şi îi aşteaptă în continuare la meciurile de la Motru pentru a susţine tinerii jucători de la Pandurii.
Echipa Pandurii a revenit după mai bine de doi ani să dispute un joc oficial în judeţul Gorj, după ce începând din luna iulie a anului 2015 disputase toate jocurile oficiale de pe teren propriu pe stadionul din Severin. Pandurii Târgu Jiu a disputat ultimul meci pe propriul teren de la Târgu Jiu pe data de 24.05.2015, scor 5-2 cu CSM Poli Iaşi. În anul 2015 a început demolarea vechiului Stadion Municipal pentru a se demara apoi construcţia noii arene. În toată această perioadă Pandurii Târgu Jiu a disputat jocurile din campionatul Ligii I, Cupa României, Cupa Ligii şi cel din Europa League pe stadionul Municipal din Severin unde, la majoritatea meciurilor, numărul spectatorilor era de ordinul zecilor, foarte rar echipa beneficiind de susţinerea a peste 100 de suporteri.