Pandurii Târgu Jiu a plecat în această dimineaţă spre Târgu Mureş, acolo unde va efectua un antrenament diseară, antrenament oficial înaintea jocului de sâmbătă de la ora 18:30 contra celor de la ASA Târgu Mureş. Partida contează pentru etapa cu numărul 28 a Ligii 1 şi aduce faţă în faţă echipele aflate pe locul 2, respectiv 10 din prima ligă. În meciul tur, disputat în luna octombrie la Târgu Jiu, Pandurii şi ASA au încheiat la egalitate scor 1-1, antrenorii celor două echipe fiind la acel moment Petre Grigoraş respectiv Cristian Pustai. Între timp, odată cu startul returului, banca tehnică a pandurilor a fost preluată de Edward Iordănescu iar cea a mureşenilor de Liviu Ciobotariu, şi el, la fel ca Pustai, un fost antrenor al echipei noastre. Pandurii nu pot conta la acest joc foarte important pe Mihai Pintilii, accidentat în partida precedentă cu U Cluj, Marian Pleaşcă, Erico da Silva sau Paraskevas Christou, toţi 3 indisponibili pe o mai lungă perioadă de timp. Deivydas Matulevicius este şi el incert din cauza unor probleme la genunchi în timp ce Gezim Shalaj s-a refăcut după ruptura musculară din amicalul cu CSM Râmnicu Vâlcea şi este o soluţie pentru staff-ul tehnic. În cazul unei victorii la Târgu Mureş, Pandurii Târgu Jiu are şansa de a urca un loc în clasament, distanţa faţă de locul 9, ocupat de CSMS Iaşi, fiind de numai 2 puncte.
Tagged with: asa targu mures etapa 28 liga 1 pandurii targu jiu