Pandurii Târgu Jiu definitivează în aceste zile campania de achiziţii din această iarnă. Clubul a reuşit să aducă opt jucători în vederea completării lotului pentru partea a doua a sezonului. Mâine directorul sportiv Iosif Biro va merge la Bucureşti, la sediul FRF, pentru a perfecta aceste transferuri. Cele opt transferuri realizate de Pandurii Târgu Jiu sunt: Silviu Alexandru Costache – portar, Robert Ionut Bratu- fundaş, Gabriel Marin Oiţă – fundaş, Adrian Tănăsoiu – mijlocaş, Laurenţiu Tudor – mijlocaş,, Du Ho Hery Kim – mijlocaş, Rareş Cristea – atacant şi Gabriel Dodoi – atacant.