Clubul Pandurii Târgu Jiu face o serie de precizări pentru a nu mai exista interpretări eronate în spaţiul public cu privire la terenul de joc din cadrul Complexul Sportiv Ghencea Bucuresti.
Pandurii Târgu Jiu nu a folosit terenul de joc din incinta Complexul Sportiv Ghencea Bucuresti ci doar, ocazional, un teren de antrenament, care este folosit doar pe o perioadă scurtă de timp.
Președintele clubului Pandurii, Narcis Răducan, precizează că închirierea terenului de antrenament cu ora se face cu respectarea cadrului legal: „Precizăm că am folosit terenul de antrenament din incinta Complexului Ghencea şi nu terenul de joc, fără a avea nevoie de vestiare, duşuri, refacere sau alte facilităţi pe care le poate oferi o bază sportivă. Şi de această dată s-a procedat la fel ca şi cu alte ocazii, când echipa a avut meci programat în Bucureşti, şi am închiriat doar un teren de antrenament. De fiecare dată se semnează un contract fiind percepută o taxă care este asemănătoare pentru închirierea unui teren oriunde în ţară. Este exact aceiaşi situaţie pe care o întâlnim atunci când ne deplasăm la meciuri în orice alt oraş din ţară şi avem nevoie de teren de pregătire pentru o oră. Nu se poate compara această situaţie cu cea în care închiriezi un teren de joc şi toate facilităţile aferente pe o perioadă mai lungă de timp, eventual o lună, un an.
Nu poate exista grad comparaţie la nivel de preturi prin faptul că Pandurii Târgu Jiu s-a antrenat în Complexul Sportiv Ghencea, pe un teren de antrenament, câte o oră sau două pe zi, o data la o lună, iar Steaua vizează toată baza sportivă cu facilităţile ei. Nu dorim ca tehnicile de negociere folosite intre cele două părţi în conflict să atingă imaginea clubului nostru. Pandurii închiriază practic terenul de antrenament pentru o oră, ceea ce poate face practic oricine .”