Pandurii Târgu Jiu a început seria de jocuri de verificare din această iarnă cu o victorie în primul joc amical programat cu o zi înaintea intrării în cantonament. Echipa antrenată de Adrian Bogoi s-a impus cu scorul de 2-0 în meciul amical cu formaţia de Liga a III-a Internaţional Băleşti, disputat marţi, pe terenul trei de antrenament din incinta Complexului Sportiv.
În prima parte a meciului au fost trimişi pe teren: Moga – Brânzan, Turda, Lung, Drugă, Skoric, Raiciu, Dănăricu, Şut, Dodoi, Tudoran. Pandurii au condus la pauză cu scorul de 1-0 prin golul marcat de George Tudoran în minutul 35. În partea a doua a jocului antrenorul Adrian Bogoi a trimis pe teren şi restul jucătorilor din lot, inclusiv cei aflaţi în probe în această perioadă. Scorul final al partidei amicale a fost 2-0, Bogdan Dănăricu înscriind cel de-al doilea gol al meciului în minutul 85.
După acest prim joc de verificare jucătorii echipei Pandurii vor mai avea programate încă cinci meciuri amicale până la reluarea campionatului. Următorul joc de verificare pentru Pandurii Târgu Jiu este programat duminică 28 ianuarie, tot pe terenul de antrenament de la Târgu Jiu, în compania echipei de Liga a IV-a Petrolul Bustuchin.