După reunirea de miercuri, pandurii s-au pus rapid pe treabă. Noul antrenor, Edi Iordănescu a venit cu idei noi la echipă, fiind un tehnician tânăr (36 de ani), dornic de performanţă şi care s-a şcolit în vestul Europei. Dacă primul antrenament a fost unul bazat pe reacomodarea la efort iar ieri a avut loc vizita medicală la Craiova, astăzi antrenorul i-a supus pe elevii săi la câteva teste fizice în ceea ce priveşte viteza pe distanţe scurte şi alergarea de anduranţă pe distanţă medie. Rezultatele au fost atent notate de Edi şi de secunzii săi care le vor analiza până la plecarea în primul cantonament al iernii, unul axat pe pregătirea fizică şi care va avea loc la Izvorani între 12 şi 21 ianuarie. La acest antrenament s-a alăturat lotului şi sârbul Marko Momcilovic care fusese învoit în primele două zile pentru a petrece Crăciunul pe rit vechi. Elveţianul Gezim Shalaj a efectuat doar alergări uşoare după accidentarea suferită la ultimul meci oficial din anul trecut, cu Oţelul Galaţi în Cupa Ligii. Cipriotul Paraskevas Christou a ajuns şi el la Târgu Jiu dar este încă în faza de recuperare după o operaţie suferită spre finele anului trecut.
Tagged with: edi iordanescu pandurii targu jiu teste fizice ianuarie 2015