În etapa a patra a Ligii a doua Casa Pariurilor, Pandurii Târgu Jiu a reuşit să bucure numeroşii suporteri prezenți la teren cu o primă victorie înregistrată în acest sezon pe terenul de la Târgu Jiu. Tinerii jucători ai echipei Pandurii s-au impus cu scorul de 2-0 în faţa formaţiei CS Mioveni, având în tribune dar şi în picioare pe marginea terenului aproximativ 1000 de suporteri. Conform SPT FM, radio care transmite în direct aspecte de pe toate stadioanele pe care se dispută jocuri din Liga a doua, terenul din Târgu Jiu a fost al doilea în ceea ce priveşte numărul de spectatori prezenţi în tribune la un meci din liga a doua în această etapă. Și pentru Pandurii Târgu Jiu 1000 de spectatori este un record în Liga a doua pentru că pe terenul de la Motru, în sezonul trecut nu s-a ajuns la un număr atât de mare de spectatori. De regulă majoritatea meciurilor din Liga a doua se joacă cu câteva sute de spectatori în tribune, cu doar câteva excepții unde media este de peste 1000de spectatori.
După ce în primul meci disputat pe terenul sintetic de la Târgu Jiu Pandurii nu au reuşit decât un rezultat de egalitate cu FC Argeş în faţa unor tribune arhipline, la acest al doilea meci disputat pe terenul de la Târgu Jiu, Pandurii le-au adus o bucurie celor o mie de suporteri reuşind o victorie după un joc apreciat de suporterii din tribune.
Pandurii Târgu Jiu a urcat pe poziţia a şaptea după victoria de sâmbătă cu CS Mioveni. Echipa pregătită de antrenorul Adrian Bogoi a înregistrat, în 4 etape, două victorii, o remiză şi a fost învinsă o singură dată în deplasare de Petrolul Ploieşti. În primele patru etape Pandurii a marcat 5 goluri şi a primit 3, toate acestea diind primite după faze fixe.
Liga 2 / Rezultatele etapei a 4-a
Metaloglobus Bucureşti – Petrolul Ploieşti 1-0
Luceafărul Oradea – ACS Poli Timişoara 4-2
UTA Arad – Ripensia Timişoara 2-1
Academica Clinceni – Dacia Unirea Brăila 7-0
CS Baloteşti – Daco-Getica Bucureşti 1-1
Pandurii Târgu Jiu – CS Mioveni 2-0
Energeticianul – Aerostar Bacău 4-3
Chindia Târgovişte – FC Argeş 1-1
Sportul Snagov – SSC Farul Constanţa 1-0
ASU Politehnica Timişoara – Universitatea Cluj 1-0
Clasament Liga 2 2018-2019
1 Sportul Snagov 4 3 1 0 6-1 10 4
2 Chindia Târgovişte 4 3 1 0 6-2 10 4
3 Academica Clinceni 4 3 0 1 17-3 9 3
4 ACS Energeticianul 4 3 0 1 10-7 9 0
5 FC Argeş 4 2 2 0 6-2 8 2
6 ACS Petrolul 52 Ploieşti 4 2 1 1 5-2 7 1
7 Pandurii Târgu Jiu 4 2 1 1 5-3 7 1
8 UTA Arad 4 2 1 1 6-5 7 1
9 AS FC Universitatea Cluj 4 2 0 2 6-3 6 0
10 CS Mioveni 4 2 0 2 5-5 6 0
11 Luceafărul Oradea 4 1 2 1 6-8 5 -1
12 Ripensia Timişoara 4 1 1 2 7-8 4 1
13 ASU Politehnica Timişoara 4 1 1 2 2-3 4 -5
14 Metaloglobus Bucureşti 4 1 1 2 2-5 4 -2
15 ACS Poli Timişoara 4 1 1 2 8-12 4 1
16 Daco-Getica Bucureşti 4 1 1 2 4-9 4 -2
17 SSC Farul Constanţa 4 1 0 3 7-10 3 -3
18 Dacia Unirea Brăila 4 0 2 2 3-11 2 -4
19 Aerostar Bacău 4 0 1 3 4-8 1 -5
20 CS Baloteşti 4 0 1 3 1-9 1 -5