sâmbătă , 23 noiembrie 2024
panduriics.ro

Pandurii 2 va disputa azi, de la ora 17:30, meciul din Cupa României cu ACS Şoimul Băiţa

PANDURII 2 2Echipa a doua a clubului Pandurii se va deplasa azi la Crăciuneşti, în judeţul Hunedoara, pentru meciul din Cupa României cu ACS Şoimulş Băiţa. Partida este programată pe Stadionul Comunal din Crăciuneşti cu începere de la ora 17:30.

În primul meci al celui de-al treilea tur al Cupei României, CS U Craiova II a învins pe Minerul Motru cu scorul de 4-1, într-un meci care a avut parte de trei penalty-uri. Satelitul echipei din Liga 1 a condus cu 4-0 prin reuşitele lui Jurj (11), Mazarache (48 – pen., 62) şi Căle (53 – pen.), oaspeţii înscriind golul de onoare tot de la punctul cu var, prin Nicoloff (77).

Dacă patru meciuri nu se vor disputa ca urmare a retragerii din eşaloanele doi şi trei ale unor echipe, în schimb, restul de 21 de partide vor avea loc miercuri de la ora 17:30, după următorul program:

► ACS Bucovina Rădăuți (SV) – CSM Sighetul Marmației (MM), stadionul Municipal (Rădăuți, jud. Suceava)
► AS Rapid Dumești (IS) – CS Știința Miroslava (IS), stadionul Comunal (Dumești, jud. Iași)
► FC Cetatea Tg. Neamț (NT) – SCM Petrotub Roman (NT), stadionul Cetate (Târgu Neamț, jud. Neamț)
► Atletico Vaslui (VS) – CS Aerostar Bacău (BC), stadionul Municipal (Vaslui, jud. Vaslui)
► Euromania Dumbrăveni (VN) – ACS FC Delta Dobrogea Tulcea (TL), stadionul Comunal (Dumbrăveni, jud. Vrancea)
► AS Victoria Muntenii Buzău (IL) – AFC Unirea 04 Slobozia (IL), stadionul Comunal (Muntenii Buzău, jud. Ialomița)
► AS Unirea Cristuru Secuiesc (HR) – ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (CV), stadionul Orășenesc (Cristuru Secuiesc, jud. Harghita)
► CN Dinicu Golescu Câmpulung (AG) – SCM Argeșul Pitești 2012 (AG), stadionul Municipal (Câmpulung Muscel, jud. Argeș)
► ACS Unirea Brânceni (TR) – CS Sporting Roșiori 2008 (TR), stadionul Comunal (Brânceni, jud. Teleorman)
► As. Sp. Milcov (OT) – ACS FC Olt Slatina (OT), stadionul Metalurgistul (Slatina, jud. Olt)
► ACS Șoimul Băița (HD) – CS Pandurii Târgu Jiu 2 (GJ), stadionul Comunal (Crăciunești, jud. Hunedoara)
► CS Unirea Jucu (CJ) – FC Zalău (SJ), stadionul Comunal (Jucu, jud. Cluj)
► CS Sănătatea Servicii Publice Cluj (CJ) – CF Metalurgistul Cugir 1939 (AB), stadionul Clujana (Cluj-Napoca, jud. Cluj)
► CS Ineu (AR) – CS Național Sebiș (AR), stadionul Central (Ineu, jud. Arad)
► AS FC Ripensia Timișoara (TM) – CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic (TM), stadionul Tehnomet (Timișoara , jud. Timiș)
► CS Millenium Giarmata (TM) – CS Vulturii 2009 (TM), stadionul ”Nicu Moraru” (Giarmata, jud. Timiș)
► ACS Gloria Popești Leordeni (IF) – CS Tunari (IF), stadionul Inter Gaz (Popești-Leordeni, jud. Ilfov)
► AS Voința Snagov (IF) – CS Afumați (IF), stadionul Voința (Ghermănești, jud. Ilfov)
► CS Ștefănești (IF) – SC Juventus București, stadionul ”Dumitru Mătărău” (Ștefănești, jud. Ilfov)
► CSM Flacăra Moreni (DB) – CS Concordia Chiajna 2 (IF), stadionul Flacăra (Moreni, jud. Dâmbovița)
► FC Dinamo 1948 SA 2 (B) – SC FC Metaloglobus SA, stadionul Romprim (București)
Meciurile care nu se dispută sunt următoarele, echipele scrise cu litere îngroşate fiind calificate în turul următor:
► Fotbal Club Viitorul 2 SA (CT) – AFC Săgeata Năvodari (CT)
► CS Păulești (PH) – FC Fortuna Poiana Câmpina (PH)
► ASA Târgu Mureș 2 (MS) – ACS Corona 2010 Brașov (BV)
► CSC Sânmartin (BH) – CS Oșorhei (BH)

Conform articolului 30, alineat 9 din ROAF, în caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri și, dacă egalitatea persistă, la lovituri de departajare de la punctul de pedeapsă. Federația Română de Fotbal, prin Comisia Centrală a Arbitrilor, va delega arbitri pentru fiecare joc.

În cazul jocurilor desfășurate într-o singură manșă, pe terenul uneia dintre echipe, cheltuielile se efectuează de clubul organizator, iar după scăderea cheltuielilor de organizare, suma rămasă se va repartiza fiecărei echipe în proporție de 50% din beneficiul net. Dacă din încasări nu rezultă beneficiu, fiecare club va suporta în mod egal acoperirea cheltuielilor. Beneficiul fiecărei echipe va fi achitat în termen de cel mult 15 zile de la data disputării jocului.

Pentru turul al treilea al Cupei României, baremurile de arbitraj vor fi diferenţiate în funcţie de eşalonul în care evoluează echipa gazdă:
– Arbitru: 340 RON (Liga 4), 764 RON (Liga 3)
– Arbitru asistent (1 și 2): 300 RON fiecare (Liga 4), 601 RON (Liga 3)
– Total: 940 RON (Liga 4), 1966 RON (Liga 3)

În conformitate cu articolul 31, alineat 15 din ROAF, echipele programate în Cupa României nu pot renunța la jocuri și nici nu pot disputa jocuri amicale în zilele în care au fost programate, sub sancțiunea eliminării lor din campionatul în care participă.

Conform articolului 54, punctul 2 din ROAF, la jocurile din Liga I, Liga 2 și Liga 3, campionatul de fotbal feminin, precum și cele din Cupa României (faza națională), pot începe numai dacă la teren sunt prezenți medicul delegat și medicul echipei gazdă.

În conformitate cu art.54.8, pentru disputarea unui joc oficial organizatorul este obligat să asigure prezența la teren a două autosanitare, sau a unei autosanitare și a unui autoturism (pe care să fie inscripționată o cruce roșie pe fond alb).

În conformitate cu art.30.11, la jocurile care angrenează echipe din Liga 3 și echipe din ligile inferioare acesteia se pot efectua patru înlocuiri de jucători pe toată durata jocului. La jocurile între echipe din Liga 3 se va respecta regulamentul privind folosirea în teren, concomitent, a trei jucători Under 19.

Asociațiile județene de fotbal, respectiv, Asociația Municipală de Fotbal București, sunt obligate să comunice prin fax la FRF – Direcția Competiții (021/302.91.93) rezultatele jocurilor din faza a treia, în termen de 24 ore de la terminarea meciurilor.

Turul al patrulea al Cupei României, la care vor participa cele 26 de echipe calificate din faza a treia, plus 10 echipe din Liga 2, este programat să aibă loc miercuri 26.08.2015, ora 17:30.

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide