În urmă cu cinci ani Pandurii Târgu Jiu a devenit pentru prima dată îm istoria clubului vicecampioană a României şi s-a calificat în grupele Europa League. Pe data de 29 mai 2013 Pandurii Târgu Jiu reuşea cea mai mare performanţă din istoria de peste 50 de ani a clubului – clasarea pe locul 2 în prima ligă de fotbal a României şi calificarea într-o cupă europeană, de asemenea tot în premieră, reuşind ulterior o calificare spectaculoasă în grupele Europa League. Anul 2013 a adus cele mai mari bucurii suporterilor gorjeni ai echipei locale Pandurii. Echipa fanion de atunci a Olteniei reuşea să devină în premieră vicecampioană a României în urma disputării la finalul luniii mai 2013 a meciului din ultima etapă a sezonului 2012 – 2013, cel cu Astra, meci încheiat cu scorul de 1-1 şi care a dus la clasarea pe locul doi a echipei Pandurii la finalul sezonului, după Steaua care devenea campioană în acel sezon.
CLASAMENTUL CAMPIONATULUI 2012 – 2013 – la sfarsitul campionatului
1 Steaua 34 24 7 3 74-29 45 79
2 Pandurii Tg. Jiu 34 19 6 9 57-43 14 63
3 Petrolul Ploiesti 34 16 14 4 60-34 26 62
4 Astra Ploiesti 34 17 9 8 64-37 27 60
5 FC Vaslui 34 16 10 8 50-34 16 58
6 Dinamo 34 16 8 10 48-40 8 56
7 FC Brasov 34 14 9 11 50-51 -1 51
8 CFR Cluj 34 12 13 9 56-39 17 49
9 Rapid 34 13 10 11 35-35 0 49
10 Gaz Metan Medias 34 12 10 12 42-46 -4 46
11 Otelul Galati 34 11 10 13 38-42 -4 43
12 U Cluj 34 10 8 16 39-55 -16 38
13 Viitorul Constanta 34 8 12 14 45-57 -12 36
14 Ceahlaul Piatra Neamt 34 9 7 18 41-59 -18 34
15 Concordia Chiajna 34 7 12 15 29-49 -20 33
16 CS Turnu Severin 34 7 11 16 36-47 -11 32
17 CSMS Iaşi 34 7 5 22 31-50 -19 26
18 Gloria Bistrita 34 3 9 22 21-69 -48 18
Performanţa din sezonul 2012 – 2013 a fost cea mai mare reuşită de Pandurii Târgu Jiu după promovarea în Liga I aceasta fiind urmată de evoluţii surprinzător de bune în anul 2013 în preliminariile Europa League şi calificarea apoi în grupele competiţiei. Pandurii Târgu Jiu a contribuit, prin performanţele reuşite în urmă cu cinci ani, la o bună imagine adusă fotbalului la Târgu Jiu, în acelaşi an fiind inaugurat şi noul Centru de Copii şi Juniori care a atras către acest sport peste 300 de copii şi tineri numai în cadrul clubului Pandurii şi alte câteva sute la cluburi din Rovinari şi Motru, acolo unde clubul Pandurii a inaugurat ulterior terenuri sintetice pentru pregătirea copiilor.
De asemenea, Pandurii Târgu Jiu a contribuit şi la imaginea oraşului Târgu Jiu, în România dar şi în Europa, acolo unde echipa a jucat în sezonul din 2013 al Europa League. Datorită performanţelor echipei Pandurii din anul 2013 autorităţile locale au solicitat anul următor guvernului României modernizarea stadionului Municipal din Târgu Jiu pentru a se putea disputa aici şi meciuri internaţionale, Pandurii neputând disputa decât un singur joc din preliminariile Europa League pe propriul teren, cel cu Levadia Talin, meciurile următoare disputându-se pe terenul de la Cluj.
Autorităţile locale şi politicienii care s-au implicat în modernizarea stadionului Municipal au invocat atunci performanţele echipei Pandurii pentru a motiva şi susţine construirea noului stadion de la Târgu Jiu care acum este finalizat şi urmează să fie inaugurat în acest an.
La semnarea contractului de finanţare a construcţiei noului stadion, care a avut loc la Primăria Târgu Jiu, primarul de atunci al municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, mulţumea în primul rând echipei Pandurii pentru că se va amenaja un stadion modern în oraşul Târgu Jiu: „Vă mulţumesc că sunteţi lângă noi şi marcăm împreună un moment istoric pentru viaţa oraşului Târgu Jiu. Drept pentru care vă rog să îmi daţi voie să mulţumesc din suflet, în primul şi în primul rând echipei Pandurii Târgu Jiu pentru că de-a lungul anilor a făcut performanţă în lumea fotbalului şi datorită performanţelor obţinute de echipa Pandurii Târgu Jiu noi suntem azi împreună aici pentru a semna actul de naştere al unui stadion din cele mai moderne din ţară. Am pornit la drum cu o investiţie foarte mare şi modernă pentru oraşul Târgu Jiu. Acest stadion va fi unul performant, va îndeplini toate normele impuse de UEFA şi la Târgu Jiu este posibil să jucăm meciuri din cupele europene până la nivel de semifinale. Pe lângă confortul pe care îl va asigura acest stadion pentru echipa de fotbal Pandurii Târgu Jiu şi pentru toate echipele din ţară cu care va juca, stadionul a fost prevăzut să ne ajute pe viitor şi cu o parcare de câteva sute de locuri care va rezolva o problemă deosebit de importantă pentru centrul oraşului”.
Prezent la semnarea contractului de finanţare a stadionului, primul ministru din 2013 al României, Victor Ponta, aprecia la rândul său performanţele echipei şi aprecia că Pandurii merită un stadion modern:
„Eu cred că merita Pandurii şi merită şi Târgu Jiul un stadion modern. Pentru că pentru un oraş mic cum e Târgu Jiul, e foarte important să poată să menţină un anumit nivel al sportului, la fotbal şi la baschet, sau la handbal. E extraordinar pentru identitatea locală şi vă daţi seama cât de mult înseamnă pentru copii şi pentru tineri să nu aibă ca variantă doar terasa şi barul ci să aibă ca variante stadionul, sala de sport sau un bazin de înnot.”
Lipsită de sprijinul autorităţilor locale, care nu se mai implică de doi ani în sprijinirea echipei, lipsită de suportul propriilor susţinători, pentru că de foarte mulţi ani echipa nu mai joacă pe terenul de la Târgu Jiu, lipsită de un teren corespunzător pentru disputarea jocurilor oficiale- tocmai pentru a permite modernizarea terenului propriu, Pandurii Târgu Jiu a retrogradat în urmă cu un an în Liga a II-a unde încearcă acum să se menţină cu speranţa că revenirea la Târgu Jiu a acestei echipe care a făcut istorie pentru oraş va readuce la stadion miile de suporteri care o susţineau pe vechiul stadion chiar şi înainte de promovarea în Liga I.