vineri , 22 noiembrie 2024
panduriics.ro

PAGINI DE ISTORIE / 11 iunie 2005 – Pandurii Târgu Jiu a promovat în Liga 1 pentru prima dată în istoria clubului

PAGINI DE ISTORIE / 11 iunie 2005 – Pandurii Târgu Jiu a promovat în Liga 1 pentru prima dată în istoria clubului

Pandurii Târgu Jiu reuşeau pe data de 11 iunie 2005 să umple până la refuz Piaţa Prefecturii din Târgu Jiu. Gorjenii au ieşit cu miile din case şi au venit în centrul municipiului pentru a-i aştepta acolo pe fotbaliştii care scriau istorie pentru echipa reprezentativă a Târgu Jiului – Pandurii! Miile de suporteri au ieşit atunci în stradă pentru a se bucura de faptul că oraşul are pentru prima dată o echipă în prima ligă! De atunci Pandurii a scris şi alte pagini de istorie pentru sportul gorjean şi a rămas în sufletele a zeci de mii de oameni care au devenit suporteri ai echipei Pandurii. Pe pagina oficială a echipei Pandurii consemnăm peste 30 000 de suporteri dar cu siguranţă că numărul acelora care au fost, şi poate mai sunt încă, alături de Pandurii e mult mai mare. În această perioadă dificilă pentru Pandurii le propunem tuturor celor care au fost cu sufletul alături de Pandurii – indiferent de generaţia din care au făcut parte sau de componenţa echipei Pandurii pe care o susţineau, să îşi amintească de acele momente trăite cu bucurie şi emoţie alături de fotbalişti, antrenori, staff tehnic, medical, administrativ, oameni politici ai vremii şi susţinători ai echipei din acea perioadă.
Pandurii este în acest sezon în Liga a II-a şi vă aşteaptă pe toţi să îi fiţi alături – dacă se poate cât mai repede pe noul stadion, pentru a ajunge din nou acolo unde echipa aducea bucurie şi mândrie pentru toţi gorjenii!


Pandurii Târgu Jiu sărbătoreşte astăzi 13 ani de la promovarea istorică în prima ligă. Data consemnată istoric ca fiind cea a promovării în premieră în Liga I a echipei Pandurii Târgu Jiu este ziua de 11 iunie 2005, atunci când Pandurii Târgu Jiu a câștigat meciul disputat în deplasare, cu Building Vânju Mare, cu scorul de 3-1 și a promovat pentru prima dată în istoria clubului în prima ligă a fotbalului românesc. Este vorba de ultimul meci din returul sezonului 2004- 2005 la finalul căruia Pandurii Târgu Jiu s-a aflat pe locul I în clasamentul seriei a doua a Ligii a doua.
Mii de suporteri gorjeni care s-au deplasat cu echipa la Severin au sărbătorit performanța pe drumul de întoarcere de la Severin la Târgu Jiu şi apoi s-au alăturat altor mii de suporteri care au aşteptat echipa în Piața Prefecturii din Târgu Jiu.

Rezultatele echipei Pandurii din sezonul 2004 – 2005:
– 0-0 si 1-0 cu CS Otopeni,
– 4-0 si 3-1 cu Minerul Motru,
– 0-1 si 2-1 cu Dacia Mioveni,
– 1-0 si 0-0 cu Inter Gaz Bucuresti,
– 0-0 si 3-0 cu Juventus Bucuresti,
– 1-0 si 0-2 cu Petrolul Ploiesti,
– 3-0 si 2-0 cu International Pitesti,
– 4-0 si 0-0 cu Oltul Slatina,
– 4-0 si 4-1 cu Rulmentul Alexandria,
– 0-1 si 2-1 cu FC Caracal,
– 2-1 si 2-2 cu Unirea Urziceni,
– 0-1 si 1-0 cu FC Sibiu,
– 2-1 si 0-0 cu Dinamo II Bucuresti,
– 2-2 si 3-1 cu Rapid II Bucuresti,
– 1-1 si 3-1 cu Building Vanju Mare.

Linia de clasament:
Panduri Târgu Jiu 30 19 8 3 51-17 65

Lotul de jucători din sezonul 2004 – 2005:
Portari: Tiberiu Lung (27 de ani), Alexandru Pandaru (21), Robert Balaet (31);
Fundaşi: Catalin Craciunescu (28), Adrian Bogoi (32), Romeo Radoi (27), Catalin Trofin (30), Cristian Popescu (31), Cosmis Ursu (30); Mijlocaşi: Alexandru Cristea (22), Florin Popete (28), Costel Nica (29), George Bertea (22), Marius Lacoviste (24), Radu Negut (24), Cristian Scarlat (27), Adrian Arcanu (27), Robert Vancea (29), Romulus Buia (35); Atacanţi: Iulian Stefan (25), Alexandru Campan (27), Sorin Vintilescu (29), Catalin Buca (25), Ionut Lepadat (31), Mircea Ilie (28). Antrenori: Emil Săndoi și Florin Bejenaru.


Promovarea în Liga I prezentată în presa anului 2005
(Textele aparţin publicaţiilor menţionate şi ortografia este cea acceptată în anul 2005)

PANDURIADA

„Sambata, la Severin s-a scris una dintre cele mai mari pagini ale istoriei sportului gorjan. Inca de la orele sase dimineata in autogara Targu Jiu, grupuri de suporteri asteptau cu inima cat un purice marele meci de la Severin. ” Batem astazi, fratilor? ” Aceasta era intrebarea pe care si-au pus-o chiar inainte de imbarcare miile de suporteri gorjeni care au blocat efectiv strazile din preajma autogarii. Coloana se pune in miscare si, pe parcurs, suporterilor din Targu Jiu li se mai adauga microbistii din Rovinari, Pesteana, Farcasesti, Motru sau de aiurea. Intram in Mehedinti si locuitorii acestui judet ies la porti mirati de numarul mare de suporteri gorjeni care le invadau judetul. Cu certitudine nu mai vazusera asa ceva.
Incepe meciul…Dupa cateva ratari ale noastre, primim o lovitura in moalele capului. Este 1-0 pentru gazde. Pandurii raman tot panduri si reusesc sa revina, sa obtina promovarea in prima divizie, moment in care incepe nebunia. Cei sapte mii de suporteri care au insotit echipa se sarutau ca nebunii si parca, drogati cu fotbal, nu mai conteneau sa strige numele echipei noastre, in vreme ce lacrimile le curgeau pe obraz. Am facut-o si pe asta ! Ni s-a implint marele vis ! Desi distanta de la Severin la Targu Jiu este de numai 84 de km, drumul de intoarcere parea fara de sfarsit. Suporterii doreau sa ajunga mai repede la Targu Jiu, in Piata Prefecturii, pentru a atinge zeii care au facut posibil implinirea unui ideal al atator si atator generatii de microbisti. Intram in Gorj si oamenii ne intampina facand semnul victoriei de la porti. Copii de cinci, sase ani, batrani de 70-80 de ani ies la porti pentru a se bucura impreuna cu noi. Si batranele ne fac cu mana! Nici Ceausescu nu a fost primit in judetul nostru asa! Ajunsi acasa, cantam din nou, ne inaltam idolii catre cer si plangem iarasi.
Acesta e un mic episod al marelui vis, numit promovarea in divizia A. Astia suntem noi, avem sange de olteni si putem transforma fotbalul intr-o adevarata religie, chiar in momentul in care nu mai credeam in nimic.”
Rica Macesanu

(c) Informatia Gorjului, numarul 287, 13-19 iunie 2005

„În toamna lui 2003, Compania Naţională a Lignitului Oltenia, sponsorul principal al echipei, i-a încredinţat cârma acesteia lui Marin Condescu, liderul sindical al minerilor, iar acesta îl aduce ca antrenor pe Emil Săndoi. Sarcina lui Săndoi a fost una clară, promovarea cu Pandurii în primul eşalon. Cu toate că nu erau creditaţi ca favoriţi la promovare, gorjenii s-au descurcat admirabil în acea ediţie de campionat şi au ratat la mustaţă promovarea, terminând pe locul 2 după Sportul Studenţesc. Ediţia următoare, însă, 2004-2005, a reprezentat şi marea performanţă istorică, visată de generaţii întregi de fotbalişti şi suporteri, aceea de a promova în Divizia A, pentru ca Pandurii să se confrunte cu ”granzii” României, Steaua, Dinamo, Rapid sau Universitatea Craiova. Un merit deosebit în obţinerea acelei promovări istorice îi revine Primăriei Târgu Jiu, care, prin implicarea directă a primarului Florin Cârciumaru, într-o perioadă scurtă a ţinut pasul cu rezultatele excelente ale echipei şi a transformat stadionul din Târgu Jiu într-unul demn de Liga 1. Ziua istorică a promovării în primul eşalon este cea de 11 iunie 2005 atunci când Pandurii Târgu Jiu a câştigat meciul din deplasare cu Building Turnu Severin cu scorul de 3-1 şi a urcat pentru prima oară în istoria de 43 de ani a clubului în prima ligă a fotbalului românesc. După ce gazdele din Severin au condus la pauză cu 1-0, ”pandurii” au întors scorul şi s-au impus după reuşita lui Bertea şi dubla lui Mircea Ilie. Bucuria promovării a fost una imposibil de descris în cuvinte, miile de suporteri gorjeni deplasaţi la Severin sărbătorind performanţa pe drumul de întoarcere şi mai apoi în Piaţa Prefecturii din Târgu Jiu.
Lotul echipei Pandurii în 2005 era format din Bălăeţ, Tibi Lung, Pândaru, Lăcovişte, Neguţ, Câmpeanu, Nica, Bogoi, R. Rădoi, Trofin, I. Ştefan, Vintilescu, Crăciunescu, Arcanu, Vancea, Nicolae, Lăpădat, Popete, Alex Cristea, Cristi Popescu, Bucă, Bertea, Ursu şi Scarlat, Antrenori: Emil Săndoi şi Florin Bejenaru.
(AGERPRES)

„Cinci mii de gorjeni au plecat ieri cu noaptea-n cap din Tîrgu Jiu să zbiere pentru Pandurii la Severin. „Mareea albastră” a acoperit tribunele stadionului din Turnu Severin cu circa o oră înainte de joc, infernul dezlănţuindu-se o dată cu fluierul de start al arbitrului Cristi Balaj. Sprintul spre „A” al Pandurilor părea să şovăie în minutul 39, cînd Drăcea, nume parcă predestinat, i-a băgat în sperieţi pe oaspeţi şi a adus Sibiul la o repriză de prima ligă. Fiesta se ofilise, dar bucuria localnicilor aflaţi în minoritate pe stadionul din Severin a fost de scurtă durată. Mircea Ilie şi-a scuturat mantia ratării din experienţele Galaţi şi Craiova şi a făcut ceea ce trebuia să facă, a dat goluri. După o oră de joc, Building trebuia numărată ca la box. Restul n-a mai contat. „Mă opreau oameni necunoscuţi prin Craiova, pe stradă, şi-mi spuneau că, dacă promovăm, vor veni la Tîrgu Jiu să ne susţină în Divizia A. Îi aştept, pentru că acum echipa-fanion a Olteniei sîntem noi”. Acesta este mesajul de sub valuri de şampanie pe care Emil Săndoi l-a transmis după meci. El este omul zilei.

Au sărbătorit la Prefectură

După meci, alaiul Pandurilor s-a întors la Tîrgu Jiu, unde peste 6.000 de suporteri au întîmpinat echipa în Piaţa Prefecturii (foto). Purtaţi, pe rînd, pe braţe, fotbaliştii lui Săndoi au fost primiţi ca nişte eroi. Fanii au scandat „Campionii”, „Emil Săndoi” şi, refrenul zilei, „Ole, ola, Pandurii-au promovat în A”. Sărbătoarea a durat pînă către orele 17:00, cînd mulţimea a plecat spre casă pentru a urmări finalul palpitant de campionat din Divizia A.

Au mers pe jos 10 kilometri!

Finalul meciului de la Severin a declanşat fiesta în rîndul celor peste 6.000 de oameni veniţi de la Tîrgu Jiu. Jucătorii de la Pandurii şi-au aruncat tricourile în tribune, iar unii dintre ei chiar şi şorturile! Apoi, cîteva mii de gorjeni au plecat pe jos spre Tîrgu Jiu, în fruntea convoiului aflîndu-se preşedintele Marin Condescu, antrenorul Emil Săndoi şi tot lotul de jucători! După mai bine de 10 kilometri, echipa a urcat în autocar. Pe drumul spre oraşul lui Brâncuşi, „pandurii” au fost întîmpinaţi de mii de oameni ieşiţi pe marginea şoselei, ca la defilare.

Istorie după 42 de ani

Pandurii Tîrgu Jiu apare pentru prima oară în istoria fotbalului românesc în sezonul 1963-1964, în Divizia C. De-a lungul anilor, la formaţia fanion a Gorjului au evoluat fotbalişti celebri precum actualul selecţioner Victor Piţurcă, foştii divizionari A Dumitru Băluţă, Doru Mihuţ şi Sorin Găman, ori Dorian Gugu, ultimul fiind antrenor secund al lui Ilie Balaci la Universitatea Craiova şi la cîteva formaţii arabe antrenate de „Prinţul deşertului”. De altfel, în sezonul 1988-1989 al eşalonului secund, Balaci a fost chiar antrenor principal şi jucător la Pandurii.

Silviu Lung a stat cu radioul în palme

Fostul mare portar al Craiovei Maxima şi al echipei naţionale, Silviu Lung, a ascultat meciul de la Severin la aparatul de radio. „M-am rugat la Dumnezeu pentru Tiberiu şi pentru Pandurii. Ar fi fost păcat să nu promoveze echipa din Tîrgu Jiu. Mă gîndesc că şi pentru Tibi poate fi un nou început această performanţă”, a declarat Lung senior. La scorul de 0-0, Tibi Lung a salvat poarta gorjenilor de la două mingi foarte grele.

BUILDING Tr. Severin – PANDURII Tîrgu Jiu 1-3
BUILDING: NEDELCEA – Gădăleanu, Cită, Băbaş (61 I. Gheorghe), C. Niţu – Pătrulescu (80 Lătea), DRĂCEA, D. Donoată (49 Enescu), Schintee – Poenaru, Ciochină. Antrenor-jucător D. Donoată
PANDURII: T. Lung – Cr. Popescu, Bogoi, C. Crăciunescu, C. TROFIN – Popete (70 Vintilescu), BERTEA, Vancea – BUIA, I. ŞTEFAN (89 Al. Cristea) – M. ILIE (78 Lăpădat). Antrenor E. Săndoi
Eliminat: Neguţ (44) – a fost eliminat de pe bancă pentru injurii
Arbitri Cr. Balaj (Baia Mare) 7, Fl. Stănescu (Bucureşti) 7, T. Marchiş (Baia Mare) 7
Spectatori: 10.000

CUM S-AU MARCAT GOLURILE
1-0 – Drăcea (39) / a prins o „torpilă” direct în vinclul porţii lui Tibi Lung
1-1 – Bertea (43) / după o fază confuză în careul gazdelor, mingea a „sărit” la Bertea care, liber în centrul careului, a trimis plasat, în stînga portarului
1-2 – M. Ilie (48) / Buia a centrat de pe dreapta şi M. Ilie a înscris din 6 metri, din alergare
1-3 – M. Ilie (56) / Popete a scăpat pe contraatac tot pe partea dreaptă, i-a pasat scurt lui M. Ilie în stînga, şi acesta l-a executat pe Nedelcea
(c) Gazeta Sporturilor – 12 iunie 2005

Ole-ola, Pandurii este in A

Lotul care va intra in istorie: Tibi Lung, Robert Balaet, Alex Pandaru, Cristi Popescu, Romeo Radoi, Adrian Bogoi, Catalin Craciunescu, Bobita Trofin, Octavian Nicola, Alex Cristea, Marius Lacoviste, Florin Popete, Cosmin Ursu, Adrian Arcanu, George Bertea, Radu Negut, Iulian Stefan, Mihai Nicolae, Robert Vancea, Romica Buia, Catalin Buca, Sorin Vintilescu, Ionut Lapadat, Alex Campanu, Mircea Ilie, Valentin Petrisor, Ionut Gengiu, Cristi Scarlat.

Antrenori: Emil Sandoi; Florin Bejinaru; Ion Bura.
Presedinte: Marin Condescu
Vicepresedinte: Viorel Temelescu
Organizator de competitii: Ion Tambu
Doctor: Valeriu Darnu
Maseur: Eugen Catelu

Public de Divizia A !

Delir, entuziasm, fanatism si la final multa bucurie pentru echipa Pandurii. Daca cineva mai avea vreo indoiala ca Pandurii are un public de Divizia A, sambata a putut sa vada miile de suporteri gorjeni care au luat cu asalt Stadionul Municipal din Turnu Severin, iar la sfarsitul meciului au sarbatorit ore in sir prima promovare a vreunei echipe din Gorj pe prima scena a fotbalului romanesc. Sambata dimineata, la ora 6.30, Autogara Tg-Jiu a fost luata cu asalt de mii de targujieni dornici de a vedea un moment istoric: promovarea pandurilor in Divizia A. Circulatie ingreunata in acea zona a orasului, oameni imbracati in tricouri albe sau albastre, steaguri si fulare, toate in culorile clubului PANDURII TG-JIU. De la Tg-Jiu se stabilise ca doar sase autocare vor pleca spre Severin, insa afluenta mare de spectatori de sambata dimineata i-a facut pe conducatorii galeriei DURII sa ceara suplimentarea numarului autocarelor cu inca sapte! Nici un fan nu a ramas la Tg-Jiu. Pe langa suporterii care au facut deplasarea cu autocarele, de la Tg-Jiu au mai plecat alte cateva mii de spectatori cu masinile personale. Pandurii au avut sustinatori din tot judetul, in total 65 de autocare si peste sase sute de masini mici au facut deplasarea la Severin. De la iesirea din Tg-Jiu s-a mers „bara la bara” pana la Severin, claxoanele si incurajarile fanilor panduristi scotand la portile caselor de pe drumul national Tg-Jiu-Severin foarte multi curiosi. Prin toate comunele pe unde a trecut coloana” de masini, lumea arata doua degete simbolizand victoria!

S-au calcat in picioare

La orele 10.00, autocarele au fost oprite la intrarea in Severin pentru a intra in localitate incolonate. Suporterii targujienilor au avut rezervat un intreg sector din stadion pe care l-au ocupat in totalitate. Initial, clubul cumparase pentru suporterii gorjeni o mie cinci sute de bilete, insa jandarmilor le-a fost imposibil sa-i opreasca pe acestia sa nu patrunda in tribune. La orele 10.30 au sosit primele autocare, iar 15 minute mai tarziu peluza gojeana era deja ocupata. La un moment dat, jandarmii au inchis portile, lasand mii de oameni afara, dar incuietorile nu au rezistat nici doua minute. Fanii i-au luat efectiv pe sus pe jandarmi si au inceput show-ul in tribuna! Într-un singur glas, dominand teritorial fondul sonor, gorjenii au scandat: HAI PANDURII!!! La finalul meciului, suporterii echipei Building, invinse si retrogradate, au avut puterea sa-i aplaude pe ai nostri minute in sir.

Mii de gorjeni in Piata Prefecturii

Mii de gorjeni i-au asteptat pe fotbalistii nostri si in Piata Prefecturii. Se stransesera deja peste cinci mii de targujieni pana in momentul in care au venit fotbalistii. Au fost purtati pe brate pana pe scarile Prefecturii, dupa cateva minute sosind si galeria care a inceput sa scandeze numele fiecarui jucator, dupa care il aruncau in sus. De „pedeapsa” nu a scapat nici primarul Florin Circiumaru, acesta fiind „aruncat” in sus chiar in doua randuri. Sarbatoarea in Piata a durat circa 45 de minute, dupa care lumea s-a indreptat spre case pentru a urmari la televizor ultima etapa din Divizia A. Gorjenii erau fericiti!
(Ediţie Specială)

Building Severin – Pandurii Tg-Jiu 1-3

Meciul promovarii !
• Asa cum le promisesem severinenilor dupa meciul tur, i-am batut la ei acasa si i-am retrogradat, in timp ce noi am promovat
Building: Nedelcea – Gadaleanu, Babas (’61 I. Gheorghe), Cita, Patrulescu (’77 Latea), – Donoata (’51 Enescu) Dracea, Schintee, Nitu – Poenaru, Ciochina. Antr.: D. Donoata

Pandurii: T. Lung – C. Popescu, Bogoi, Craciunescu, Popete (’70 Vintilescu) – Bertea, Vancea, Trofin, Buia – M. Ilie (’74 Lapadat) I. Stefan (’89 Cristea) Antr.: E. Sandoi
Arbitri: Cristian Balaj (Baia Mare) – Florin Stanescu (Bucuresti), Traian Marchis (Baia Mare)
Spectatori: 12.000
Au marcat: Dracea ’37/ Bertea ’43, M. Ilie ’47, ’57

Cei de la Building ne-au stricat sarbatorile de iarna in momentul in care au remizat la Tg-Jiu, 1-1 cu Pandurii! A fost un meci urat, cu un rezultat pe masura. În acel moment paream iesiti din cursa spre Divizia A, insa nu a fost chiar asa. Am revenit in lupta si am reusit sa ne impunem dupa ce echipa noastra a stat in ultimii doi ani 47 de etape pe locul doi! Era un blestem daca terminam sezonul pe acea pozitie.

Repriza echilibrata

Debutul meciului a fost senzational, Pandurii incercand sa loveasca decisiv inca din primele minute. Minutul 3, sut Buia de la 30 de metri, peste poarta. Apoi, in minutul 6, Ilie a trimis cu capul din 6 metri pe langa buturile adverse, pentru ca peste alte patru minte Craciunescu sa trimita cu capul balonul in stalpul portii gazdelor. Pandurii dominau jocul, golul plutind in aer. Însa, a picat surprinzator in poarta noastra, sutul puternic al lui Dracea de la circa 16 metri oprindu-se exact in vinclul portii lui Tibi Lung. Era 1-0 pentru Building, iar Sibiul conducea in meciul cu Dacia Mioveni si era lider in B2. Totusi, chiar daca era o clipa grea pentru fotbalistii lui Sandoi, panica nu si-a facut aparitia in atitudinea fotbalistilor targujieni. Dupa cinci minute, doar un minut inainte de pauza, Bertea a restabilit egalitatea cu un sut din interiorul careului, dupa o minge respinsa de portarul gazda si a reaprins sperantele gorjenilor din tribune si de pe teren. Gol de moral pentru pauza!

Superiori dupa pauza

Intrati la vestiar cu moralul bun dupa acest gol, pandurii au aparut pe teren in repriza a doua mult mai siguri si mai capabili de a transa repede meciul. În minutul 46, centrarea lui Popete a fost reluata cu capul din 6 metri de Ilie, imprecis. Minutul 50 a readus Pandurii pe primul loc, Mircea Ilie reluand in poarta din semi-foarfeca o pasa venita de la Romica Buia. Dupa alte sapte minute, gorjenii au mai marcat o data, tot prin Mircea Ilie si tot dintr-o pasa venita de la Buia. Era 3-1, iar cei sapte mii de gorjeni din tribune incepusera sa sarbatoreasca. „Ole-le, ola-la, Sibiul este in B, Pandurii este in A!” se auzeau din mii de glasuri. Ultimele 30 de minute au insemnat placerea jucatorilor de a evolua pentru ultima data in B pentru Pandurii, Vintilescu si Ilie irosind alte bune oportunitati de a marca. În urma acestui rezultat, Pandurii a promovat in Divizia A, iar Building-ul a cazut in C, spre dezamagirea suporterilor, un copil de opt ani plangand in spatele portii severinenilor.

Streaptease de nota zece!

Pe tot parcursul meciului, cei peste sapte mii suporteri au fost alaturi de echipa chiar si in momentele dificile de dupa deschiderea scorului de catre gazde. Cu publicul in spate, panduristii si-au revenit si au reusit intoarca soarta meciului in favoarea noastra. La finalul meciului, bucuria s-a dezlantuit atat pe teren, cat si in tribune, acolo unde cei care tineau cu Pandurii erau de cel putin trei ori mai multi decat gazdele. Fluierul lui Cristi Balaj a consfintit o promovare istorica, moment de glorie pentru jucatori. Vintilescu si compania s-au indreptat „glont” spre suporteri pentru a sarbatori impreuna acele clipe unice. Golgeter in acest campionat, „Vintila” a dat primul tonul la un streaptease pe teren, echipamentul fiind aruncat in tribuna. L-au urmat Cristea, Buia, Stefan, Lapadat, Trofin si Nicola. Era momentul gloriei si bucuriei!

Oamenii din spatele echipei

Succesul pandurilor nu ar fi fost posibil fara oamenii care au crezut ca se poate. Considerati mai intai nebuni, apoi visatori, si-au urmat crezul si au facut zeci de mii de suporteri fericiti, ajutand echipa sa obtina promovarea. Ne referim aici la cei care reprezinta Asociatia Sportiva Pandurii Lignitul Targu Jiu in AGA si CA, si ii amintim aici pe Marin Condescu – presedinte, Tiberiu Trotea, Ion Calinoiu, Florin Carciumaru, Vasile Bordei, Ion Pistol, Radu Gugu, dar si la principalii finantatori ai echipei – USMO si SNLO. Alaturi de echipa i-am regasit aproape meci de meci si pe alti oameni care au pus suflet pentru echipa: Toni Grebla – directorul patronatului din minerit Patromin, Constantin Nicolescu – seful IPJ Gorj, Viorel David – directorul ARTEGO si multi altii. Iata declaratiile la cald ale catorva dintre ei.

Marin Condescu, presedintele clubului
Rep.: Este cea mai mare realizare a dumneavoastra?
M.C.: Nu este a mea, este a echipei si a lui Emil Sandoi.
Rep.: Dar ce aport aveti la promovare?
M.C.: Eu am reusit sa le asigur cadrul necesar.
Rep.: Spectatorii de la Severin v-au sfatuit sa nu dati echipa la Craiova.
M.C.: Sunt de acord cu dansii si nu o vom da. Vom juca la Tg-Jiu suta la suta.

Ion Calinoiu, presedintele CJ Gorj
„Consiliul Judetean Gorj va participa la sustinerea echipei in Divizia A ca sa reziste mai multi ani in prima liga. Echipa Pandurii ne-a facut o mare bucurie si ne aplecam in fata jucatorilor si antrenorilor. Au jucat foarte bine si au invins cu 3-1, iar asta nu face decat sa ma bucure”.

Florin Carciumaru, primarul municipiului Targu Jiu
„Am stat in mijlocul galeriei si am trait fiecare moment al jocului la intensitate maxima. Este o promovare istorica, prima pentru judetul nostru, pe merit obtinuta. Baietii s-au dedicat exemplar si au meritat din plin victoria. Ma bucur pentru acest succes al Pandurilor, al orasului, al judetului si nu in ultimul rand al suporterilor. Mi-am calcat telefonul in picioare de bucurie. Vom ajuta echipa cu zece miliarde de lei inca din toamna acestui an, pentru a avea un parcurs bun in Divizia A. Vom face si stadionul, vom pune scaune si vom schimba tabela. Este posibil sa marim capacitatea stadionului pentru ca microbistii gorjeni sa vina intr-un numar cat mai mare la meciurile cu Steaua, Rapid sau Dinamo”.

Toni Grebla, directorul Patromin
„E meritul in principal al presedintelui Marin Condescu. El a crezut in promovare atunci cand altii se indoiau, iar ceea ce a realizat la Tg-Jiu va fi povestit peste ani si ani. Pentru judetul Gorj este benefic faptul ca Pandurii a promovat in Divizia A, publicul de aici meritand acest succes. Trebuie sa demonstram ca avem valoare si in prima divizie”.

Viorel Temelescu, sufletul echipei
„Sunt foarte fericit. Nici nu-mi vine sa cred, parca visez. Îmi va trebui foarte mult timp pana sa constientizez performanta realizata in acest campionat. Am demonstrat tuturor ca suntem o forta si vom ramane la fel. Victoria baietilor a scos in strada oameni fericiti, iar asta nu poate decat sa ma bucure”.

Liviu Andrei, suporter infocat
„Am trait meciul la intensitate maxima. Am fost trist cand am primit gol si m-am bucurat atunci cand am intors meciul. Am avut de partea noastra un intreg stadion, factor psihologic destul de important in sportul colectiv. Sunt fericit ca am ajuns in Divizia A”.

Delir in vestiar !

Dupa ce si-au impartit bucuria cu miile de suporteri, proaspat divizionarii A s-au retras la vestiare, unde ii asteptau trei lazi de sampanie. Au desfundat sticlele, s-au stropit intre ei cu bautura simbolizand izbanda si au cantat: „Cine e pe primul loc, cine e pe primul loc? Pandurii e, Pandurii e!”. Cocotati pe masa de masaj, Balaet, Buca si Buia au dat tonul la distractie, fotoreporterii obtinand cadre deosebite. Ultimul care a intrat in vestiar a fost Emil Sandoi, acesta nefiind iertat de baia de sampanie. Erau clipe de neuitat, in care am reusit sa obtinem si cateva declaratii la cald!

Sandoi despre…- promovare
„A fost un campionat greu pentru noi, pentru ca am ajuns pe prima pozitie abia cu trei etape inainte de final. Asa cum am promis nu am mai scapat acest loc pana la finalul campionatului. Eu am mai declarat si cu alte ocazii ca echipa care se va bucura cel mai mult este aceea care va fi pe locul I dupa ultimul fluier al arbitrului. Eu ma bucur ca noi am reusit sa prindem prima pozitie si ca nu am mai scapat-o pana la final de campionat”.

– …evolutia jucatorilor sai
„Mi-e greu sa vorbesc in aceste momente. Eram convins ca o sa ne impunem avand in vedere ca in ultimele etape dorinta si crezul jucatorilor au fost mari. Vreau sa le multumesc pentru ca au crezut in sansa lor. Au demonstrat ca sunt jucatori de valoare, unii dintre ei au facut un salt enorm de la Divizia C la o echipa de Divizia A. Eforturile noastre au fost rasplatite, ma bucur pentru aceasta victorie”.

…- lotul de jucatori
„ Am facut mai multe jocuri cu echipe din prima divizie, cu echipe de top din strainatate, eu am incredere in lotul actual. Meritam sa promovam. Am dominat cu autoritate toate meciurile pe care le-am jucat, iar numarul de ocazii a fost foarte mare. Meciurile cu Building au fost cele mai grele din campionat, dar cu cat este mai greu si reusesti sa castigi, cu atat este mai frumos”.

– …retrogradarea Building-ului
„Dupa meciul din tur am spus ca mi-as dori ca in ultima etapa a returului sa fie un meci de care pe care: noi sa promovam, ei sa joace pentru salvarea de la retrogradare. Asa s-a si intamplat. Am avut dreptate. Nu am fost vreun oracol, ci doar am pronosticat.

…- locul in A
Pandurii Tg-Jiu va juca la Tg-Jiu, nu va vinde nici un loc. Uitati-va ce public senzational avem, peste sapte mii de spectatori care au sustinut echipa favorita. Cate echipe de Divizia A au atatia spectatori la un meci in deplasare? E doar o intrebare, atat!

… – Universitatea Craiova
Ne doare ce s-a intamplat cu Universitatea. A fost echipa fanion a Olteniei si nu numai a Olteniei. În acest moment noi suntem echipa fanion a acestei regiuni! Chiar in Craiova foarte multe persoane ma opreau pe strada si mi-au urat succes si bafta pentru aceasta performanta.

…- conditiile de la Tg-Jiu
În doi ani s-au facut pasi imensi pentru aceasta performanta. Într-o perioada scurta se vor mai pune lucrurile la punct si suntem pregatiti pentru o participare meritorie in divizia A. Avem conditii de A!

George Bertea: „Un gol care a venit atunci cand trebuia”
Rep.: E cel mai important gol din viata ta?
G.B.: Da, cu siguranta. A venit cand trebuia.
Rep.: Cui dedici golul?
G.B.: Prietenei mele, amicilor din Motru, tatalui meu si publicului.
Rep.: Pregatit de divizia A?
G.B.: Da. Ma bucur enorm, este un pas inainte si sper sa facem fata cu brio in Divizia A!
Rep.: Te asteptai sa fiti sustinuti de peste sapte mii de oameni?
G.B.: Nu credeam ca vor fi atatia, insa a fost superb. Au fost cel de-al 12-lea jucator, ne-au ajutat foarte mult si sper sa fie la fel de patimasi si in Divizia A.

Tibi Lung: „Am vrut sa razbun retrogradarea Universitatii”
Rep.: Ai razbunat retrogradarea Craiovei prin aceasta promovare?
T.L.: Mi-am dorit atat de mult sa promovam si am vrut sa razbun intr-un fel si Universitatea Craiova pentru toate nedreptatile pe care le-a indurat in acest sezon. Împreuna cu cei de la Pandurii am promovat si am adus astfel o alta echipa olteana in prima divizie.
Rep.: Visai sa ajungi aici acum doi ani cand ai venit la Tg-Jiu?
T.L.: Nu si nu regret niciodata ca am ales Pandurii. Atunci cand am venit de la Steaua imi doream foarte mult sa promovam si am plans mult ca nu am reusit acest lucru in primul meu sezon cu Pandurii. Acum plang de fericire si de aceea spun ca e frumos fotbalul, mai ales cand iti ofera o astfel de revansa. Am demonstrat inca o data ca am fost cei mai buni din serie. Publicul? Senzational…

Primele declaratii ale proaspat divizionarilor A

Sorin Vintilescu: „Eram obligati sa promovam pentru publicul din Tg-Jiu, pentru judetul Gorj, pentru toti oamenii acestia minunati care au fost alaturi de noi. Trebuia sa invingem si am invins. Sincer nu ma asteptam sa vina atatia spectatori si le dedicam promovarea lor, pentru ca merita”.

C. Popescu: „A fost un joc foarte greu, mai ales ca am jucat cu o presiune foarte mare, deoarece ne trebuiau cele trei puncte puse in joc. A fost un public extraordinar, care a dovedit inca odata ca merita o echipa de Divizia A la Tg-Jiu. Vom dovedi ca se poate juca fotbal de calitate la Tg-Jiu”.

Cosmin Ursu: „E cea mai mare performanta a mea. Este cea mai importanta victorie. Nu doresc nimanui sa stea in tribuna la un meci ca acesta, dar ce sa faci? Asta este, te mai si accidentezi, nu te poti pune in calea destinului. Parerea mea este ca publicul a fost al 12-lea jucator, ma asteptam sa vina atatia suporteri, era necesar sa fie prezenti. Am stat trei etape pe locul I si a fost de ajuns! Poate ca ne-a ajuns atata amar cu acel loc doi!”

I. Stefan: „Sunt extrem de fericit. Cand am primit golul, am luat mingea din poarta si am pus-o la centru convins fiind ca vom reveni. A marcat Bertea si moralul nostru a fost bun la pauza. Stiam ca vom marca dupa pauza si asa a fost. A fost superb, mai ales atmosfera din tribune, unde am fost superiori”.

Adi Bogoi: „Suntem in Divizia A pentru ca meritam sa jucam acolo. A fost extraordinar! De acum incolo incep adevaratele momente de fotbal la Tg-Jiu, jocurile cu Steaua, Dinamo sau Rapid!”

Romica Buia: „Nu luam locul nimanui in Divizia A, deci nici pe cel al Craiovei. Ca am ajuns acum echipa fanion a Olteniei, este o alta problema, insa meritam acest lucru. Am promovat pentru ca am avut o evolutie mai constanta decat celelalte echipe. Mi-am dorit sa promovez si pentru a ma reintalni cu Poli Timisoara in Divizia A. Mi-am promis asta si m-am tinut de promisiune. Sufletul meu a ramas la Poli, dar am dat tot ce am putut si aici pentru a promova cu Pandurii. Momentan, Pandurii poate inlocui Universitatea Craiova in inimile suporterilor olteni. Acum ca am promovat cred ca ne vor iubi si pe noi la fel cum au iubit Craiova. Publicul a fost de partea noastra de parca am fi jucat acasa. Au promis ca vin si s-au tinut de promisiune”.

Mircea Ilie: „Nu ai cum sa nu ai rezultate bune in Divizia A cand se joaca asa cum am jucat noi. Si eu zic ca era chiar pacat de publicul acesta care ne-a insotit aici sau care a venit de a umplut stadionul la meciul cu Sibiu sau la alte jocuri de acasa. Daca in deplasare au venit atatia spectatori patimasi, va dati seama ce va fi in Divizia A la Tg-Jiu? O sa fie spectacol. Nu pot spune daca o sa rezistam sau nu. Acum e prea mare bucuria momentului sa ne gandim la ce va fi. Acesta este momentul in care trebuie sa ne bucuram si ce va fi vom vedea dupa aceea. Îi multumim lui Dumnezeu ca ne-a ajutat si am ajuns aici!”

Condescu a mutat granita Targu Jiului

Dupa dusul victoriei, fotbalistii nu au fost lasati sa-si traga sufletul, presedintele Marin Condescu dorind sa-si respecte cuvantul. Acesta spusese ca in cazul in care echipa promoveaza va pleca de la Severin spre Targu-Jiu pe jos, alaturi de echipa si antrenori. Jucatorii si staff-ul tehnic au fost insotiti doar de ziaristi si de circa 15 jandarmi care au asigurat un cordon intre coloana sportivilor si partea soselei pe care se efectua traficul rutier. Condescu si-a condus pe picioare echipa pe circa 10 kilometri de la Severin spre Targu-Jiu. Pe intreg traseul echipa a cantat, a scandat, a fost strigat numele fiecarui jucator. Fiecare masina ce trecea pe langa coloana, indiferent de judetul in care era inmatriculata, claxona si felicita echipa pentru reusita promovarii. Presedintele clubului Pandurii, Marin Condescu, venise pregatit inca inainte de meci cu echipament de sport si adidas, ceea ce confirma ca e decis sa se tina de cuvant. Nici jucatorilor nu le-a venit sa creada ca presedintele chiar ii va duce pe picioare pana la Targu-Jiu. Pe masura ce distanta facuta pe jos crestea, se auzeau discutii mirate: „Presedintele chiar vrea sa ne duca pe jos pana la Targu-Jiu?”. La auzul acestor cuvinte, in doua randuri, Condescu a marit pasul si coloana a fost obligata sa faca sute de metri in fuga, fapt ce i-a exasperat cel mai mult pe jandarmi. La cel de-al doilea sprint, jandarmii au ramas de caruta si au ajuns coloana la bordul autocarului echipei care urmarea din urma coloana. Mare a fost bucuria jucatorilor, dar si a ziaristilor, cand au vazut ca, dupa 10 km, se ajunsese la intrarea in Targu-Jiu. De fapt mai mare a fost surpriza, numai ideile sugubete ale presedintelui Condescu putand sa scorneasca asa ceva. Intrarea in Targu-Jiu fusese amenajata la un pod de cale ferata ce traversa soseaua. Pe marginea podului era montat un banner pe care scria „Bine ati venit in Municipiul Tg-Jiu. Va felicitam pentru promovarea in Divizia A”, iar pe marginea soselei era o placa din tabla pe care era scris: „MUNICIPIUL Targu-Jiu, 100.000 locuitori, Pandurii Lignitul Tg-Jiu, DIVIZIA A”. Coloana era asteptata si de fanfara Targu-Jiului care fredona cantece de victorie, suficient pentru jucatori sa incinga inca o hora a victoriei. Dupa ce si-au facut fotografii „la intrarea in municipiu”, conducerea echipei si jucatorii s-au imbarcat in masini si au plecat, in sfarsit, linistiti spre Targu-Jiu dupa cateva ore de stres, efort fizic, dar si bucurie maxima. Cativa fani oprisera masinile la vederea horei bucuriei, a fanfarei si, cu telefoanele la ureche, vorbeau cu prietenii si le povesteau ca este „mirific, de neimaginat, extraordinar, minunat, de nedescris aceasta atmosfera”. De fapt, trebuie sa-i multumim lui Condescu si echipei pentru aceasta promovare si sa ne aducem aminte ca putini l-au crezut pe presedintele Pandurilor cand spunea ca vom juca in A.
A meritat victoria macar pentru bucuria resimtita in aceste zile.

(c) Impact in Gorj – 13 iunie 2005

Victorie finala

Building – Pandurii 1-3

• Stadion „Municipal“, spectatori: 15.000.

• Au marcat: Dracea ’39 / Bertea ’44, M. Ilie ’50, ’57.

Building: Nedelcea – Gadaleanu, Babas (’62, Gheorghe), Cita – Patrulescu, Donoata (’52, Enescu), Poenaru, Schintee, Dracea – Nitu, Ciochina. Antrenor: Iulica Babas.

Pandurii: Lung – C. Popescu, Bogoi, Craciunescu – Popete (’70, Vintilescu), Bertea, Vancea, Stefan (’90, Cristea), Trofin – Buia, M. Ilie (’75, Lapadat). Antrenor: Emil Sandoi.

• Cartonas rosu: Negut ’44.

• Au arbitrat: C. Balaj – Fl. Stanescu, T. Marchis.

Incurajata de un numar impresionant de suporteri, Pandurii Tirgu Jiu a reusit sa cistige la Severin si sa promoveze pentru prima data in Divizia A, dupa 42 de ani de existenta. Pregatit sufleteste pentru victorie la Minastirea Vodita, fiecare „pandur“ a evoluat in jocul cu Building cu matanii la mina, ruga bisericeasca avind efect in deznodamintul meciului.

Antrenorul Emil Sandoi a inceput prudent, cu un singur virf de meserie, M. Ilie, care a avut golul in virful bocancului in minutul 6, dar sutul sau a trecut pe linga poarta lui Nedelcea. Iuresul ofensiv al oaspetilor nu a modificat tabela de marcaj, Craciunescu nimerind bara dupa o reluare spectaculoasa din interiorul careului, iar Popete a trimis peste poarta cu capul de la citiva metri.

Determinati in joc, cu speranta ca fotbalistii din Slatina vor deschide scorul, mehedintenii au echilibrat ostilitatile si i-au dat emotii lui Lung prin suturi de la distanta, expediate de Poenaru si de Ciochina. Finalul primei parti a fost foarte incins, ambele tabere trecind pe rind de la agonie la extaz si invers. In minutul 39, Dracea a amutit tribuna gorjenilor prin reusita sa de exceptie, deschizind scorul pe „Municipalul“ din Severin. Craciunescu a respins gresit o minge centrata de pe partea stinga si Dracea a sutat imparabil, din vole, in dreapta lui Lung. Primarul municipiului Tirgu Jiu, Florin Circiumaru, aflat in mijlocul galeriei „pandurilor“, si-a calcat telefonul mobil in picioare de necaz, insa lucurile au revenit rapid la normal. Cu un minut inainte de finalul primei reprize, Buia a luat o actiune pe cont propriu in careul advers, a fost blocat de Nedelcea in ultimul moment, mingea a ricosat la Bertea, care a sutat cu forta in plasa portii severinenilor, readucind echilibrul pe tabela de marcaj. Euforia a fost prea mare pentru rezerva Negut, care s-a apucat sa adreseze injurii bancii tehnice adverse si a vazut cartonasul rosu din partea lui Balaj, la semnalizarea asistentului Stanescu.

Reveniti de la cabine, tirgujienii si-au asigurat promovarea in doar citeva minute prin dubla lui Ilie, care a fost servit de Buia si de Popete. Gazdele s-au prabusit si nu au mai reusit nimic in fata portii lui Lung, singurul care a ramas sa se lupte cu elevii lui Sandoi fiind Nedelcea.

Finalul fericit al jocului a fost anticipat de tribune, care scandau „Ole, ola, Pandurii e in A“. Presedintele Condescu a spus dupa joc ca nu are nici un merit la aceasta performanta realizata exclusiv de jucatori si de antrenorul Emil Sandoi. „Eu am reusit sa le asigur cadrul necesar“, a spus seful divizionarei A. Condescu a tinut sa-i linesteasca inca o data pe suporteri: „Vom juca la Tirgu Jiu 100%“.

(c) Gazeta de Sud 13 iunie 2015

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide