Mihai Pintilii a fost împrumutat de Al Hilal la Pandurii Târgu Jiu până la finele actualului sezon. Mijlocaşul de 30 de ani a semnat înţelegerea cu Pandurii şi în această seară a efectuat un prim antrenament în culorile echipei noastre. Pintilii s-a întors din cantonamentul echipei naţionale din Antalya, fiind titular în ultimul test disputat sâmbătă contra Moldovei. Din această cauză mijlocaşul a efectuat doar un antrenament uşor astăzi alături de ceilalţi doi panduri convocaţi de Anghel Iordănescu pentru stagiul naţionalei, Paul Anton şi Mihai Roman. Cei trei sunt totuşi apţi din punct de vedere medical astfel că ar putea intra pe teren în primul meci oficial din 2015, semifinala de Cupa Ligii de marţi cu Dinamo Bucureşti, în cazul în care antrenorul Edi Iordănescu va apela la serviciile lor. Venirea lui Pintilii asigură pandurilor una dintre cele mai puternice linii de mijloc din Liga 1, linie care îi mai conţine pe Eric de Oliveira, Mihai Răduţ, Dan Nistor, Paul Anton, Alin Buleică, Gezim Shalaj sau Viorel Nicoară.
Tagged with: al hilal imprumut mihai pintilii pandurii targu jiu