Meciul amical disputat miercuri de Pandurii Târgu Jiu pe terenul de la Severin, cu echipa de Liga a treia Viitorul Şimian, scor 0-0, s-a disputat pe temperaturi caniculare. La ora începerii jocului, ora 18:00, temperatura din Severin era de 37 de grade şi jucătorilor le-a fost destul de greu să facă efortul de a alerga pe un teren destul de fierbinte, staff-urile celor două echipe solicitând foarte des pauze de hidratare arbitrilor partidei.
Din cauza căldurii foarte mari nici randamentul şi exprimarea jucătorilor pe teren nu au fost cele aşteptate de antrenori. „A fost un meci bun dar efort mare pentru jucători pentru că a fost şi căldură mare. Dar a fost un meci de pregătire destul de bun. Nu pot să îmi dau cu părerea despre echipa cu care am jucat, Viitorul Şimian, mai ales după un meci pe căldura aceasta”, a declarat după acest meci amical antrenorul echipei Pandurii, Călin Cojocaru care aşteaptă formarea seriilor de Liga a treia pentru a ştii care vor fi adversarii din noul sezon: „Nu ştiu acum dacă ne vom întâlni şi în campionat, vedem după ce se vor forma seriile de Liga a treia, atunci vom ştii cu cine ne vom întâlni. Noi va trebui să câştigăm fiecare meci şi de aceea ne pregătim acum să formăm o echipă puternică”.
Pandurii Târgu Jiu va continua seria meciurilor de verificare şi la finalul acestei săptămâni când jucătorii aflaţi în probe vor fi testaţi într-un meci amical programat la Rovinari, cu echipa locală Jiul.