Marko Momcilovic este singurul integralist din acest sezon de Liga 1, bifând toate minutele celor 29 de etape scurse până acum din campionat. Ba mai mult, sârbul a bifat şi toate minutele în Cupa României şi Cupa Ligii Adeplast, o performanţă demnă de notat. Fundaşul de 27 de ani a acordat un interviu în Prosport în care a vorbit despre acest sezon, al doilea al său consecutiv la Pandurii Târgu Jiu.
Rep: Marko, eşti singurul fotbalist din actualul sezon care a jucat în toate minutele, ştiai lucrul acesta?
Marko Momcilovic: Da, ştiu că sunt singurul integralist. Sunt foarte fericit pentru că am jucat fiecare meci. Vreau să joc în continuare cât mai bine de la meci la meci, să ajut echipa să joace din ce în ce mai bine. Vreau să dau totul pentru echipă, sper să avem rezultate mai bune decât până acum deoarece ştiu că formăm o echipă bună.
R: E un obiectiv pentru tine să termini sezonul ca integralist?
M: Nu mă concentrez prea mult pe asta, ci doar să joc foarte bine atunci când intru pe teren şi să-mi ajut echipa.
R: Faci parte într-o echipă care anul acesta a demonstrat că poate juca un fotbal ofensiv şi eficient, care e obiectivul vostru pentru ultima parte a campionatului?
M: Să jucăm mai bine în apărare, cred că avem calitate în atac şi în compartimentul de mijloc. Consider că trebuie să ne facem treaba pe cât mai bine posibil atât defensiv cât şi ofensiv.
R: Ce s-a schimbat odată cu venirea lui Edi Iordănescu pe banca echipei? A adus ceva diferit, mai ales la antrenamente?
M: Îmi place stilul domnului antrenor, ne învaţă mereu câte ceva nou, ne cere să facem ambele faze ale jocului. Cred că totul este bine în legătură cu el, are o relaţie bună cu noi, jucătorii. Noi trebuie sa jucăm mai bine pentru că avem echipă bună, o echipă de calitate. Antrenorul ştie şi ne cere asta.
R: Cum vezi tu relaţia cu antrenorul, dată fiind diferenţa mică de vârstă dintre dânsul şi jucători?
M: Îmi place felul în care Mister pregăteşte antrenamentele, tactica, felul în care ne motivează, nu văd că ar fi o problemă faptul că este tânăr. Nu contează vârsta, ci calitatea antrenorului. Oricum pentru vârsta lui, are experienţă.
R: Doar două cartonaşe galbene şi niciun cartonaş roşu în 28 de etape, ca fundaş. Te consideri un jucător dur sau mai degrabă unul fair play?
M: Cred că sunt un fotbalist fair play. Nu vreau să fac faulturi, joc să câştig fiecare duel, nu mă uit la cartonaşe, nu-mi place să protestez la deciziile arbitrilor, joc doar să câştig duelurile cu adversarii, tare dar la minge, fără faulturi pe cât se poate.
R: Ca fundaş stânga ai marcat patru goluri în acest sezon şi ai oferit două pase decisive. Eşti al treilea golgheter al echipei, îţi imaginai că te poţi bate aproape de la egal la egal la acest capitol cu atacanţii din lot?
M: Ca orice jucător, vreau să înscriu, mereu îmi doresc să joc cât mai bine şi atunci vin şi golurile. Vreau să-mi ajut echipa înscriind goluri, întotdeauna îmi doresc să dau ce am mai bun pentru echipă.
R: Care e adversarul care ţi-a pus cele mai mari probleme în joc în acest campionat?
M: Sunt mulţi jucători buni pe care i-am avut ca adversari în Liga 1, fiecare jucător are calităţile lui dar nu aş putea evidenţia unul singur împotriva căruia am jucat.
R: Ce părere ai despre evoluţiile lui Bogdan Mitrea, fotbalist care joacă pe acelaşi post cu tine şi e golgheterul campionatului?
M: Am o părere bună despre Bogdan Mitrea, dar nu pot să spun că îl urmăresc în mod special. Cu cât inscrie mai mult, cu atât este mai bine pentru echipa lui, am respect pentru ceea ce face el.
R: Ai un fundaş stânga preferat din fotbalul mondial? Dacă da, care?
M: Da, am. Este sârb ca şi mine, Aleksandar Kolarov de la Manchester City.
R: Ai vreun obicei sau vreo superstiţie înaintea meciurilor?
M: Nu am superstiţii în mod special înaintea meciurilor.
CV Marko Momcilovic
Data naşterii: 11 iulie 1987
Locul naşterii: Leskovac (Serbia)
Înalţime: 186 cm
Greutate: 82 kg
Poziţia în teren: fundaş stânga
A mai jucat la: Radnicki Belgrad, Bobiste, Dubocica Leskovac, FK Javor Ivanjica
Liga 1: 60 de meciuri şi 8 goluri, toate pentru Pandurii
Europa League: 12 meciuri, 1 gol
Cifre în sezonul 2014-2015: 29 de meciuri în Liga 1, 4 în Cupa Ligii, 3 în Cupa României, 4 goluri, 3 pase de gol şi 3 cartonaşe galbene