vineri , 22 noiembrie 2024
panduriics.ro

LIGA A II-A / UTA – Pandurii Târgu Jiu, scor 2-2 în etapa a 11-a din Liga a II-a

Pandurii Târgu Jiu a reuşit un rezultat de egalitate în deplasare în etapa a 11-a a Ligii a II-a, scor 2-2 cu UTA, după o săptămână în care echipa a avut programate trei meciuri iar în meciul din Cupa României s-au jucat şi două reprize de prelungiri. Pandurii a pierdut după loviturile de departajare jocul din turul 4 al Cupei cu CSM Şcolar Reşiţa.
Jucătorii de la UTA au fost luaţi prin surprindere şi după doar o jumătate de oră de joc erau conduşi cu două goluri. Gabriel Dodoi (17) a deschis scorul după ce a profitat de o gafă a lui Scutaru, în timp ce Ciprian Rus (31) l-a învins lejer de la punctul cu var pe Grahovac, după ce acelaşi Dodoi a fost faultat în careu de Manea. UTA a revenit în joc chir în ultimul minut al primei reprize, prin golul lui Daniel Florea (45), iar atacul spre poarta Pandurilor a continua şi după pauză. Cătălin Hlistei (52) a înscris un gol în poarta fostei sale echipe, la redebutul la UTA, şi a stabilit egalitatea. În ultimele minute de joc Florea a fost faultat în careu de Homei iar Bogdan Burlă (86) nu a fost convingător în faţa lui Răzvan Stanca, care i-a parat penalty-ul. Arădenii au ajuns astfel la opt meciuri consecutive de campionat în care nu au câştigat şi rămân pe loc retrogradabil, 16, cu doar 11 puncte acumulate în 11 etape iar Pandurii ocupă locul 12, cu 13 puncte.

Rezultate Etapa a 11-a

Academica Clinceni – Dacia Unirea Braila 2 – 1
AFC Hermannstadt – Ripensia Timisoara 2 – 0
Chindia Targoviste – Sportul Snagov 1 – 0
CS Afumati – Foresta Suceava 2 – 2
CS Balotesti – Luceafarul Oradea 2 – 2
CS Mioveni – ASA Tg. Mures 2 – 1
Dunarea Calarasi – Stiinta Miroslava 6 – 0
Metaloglobus Bucuresti – FC Arges 1 – 1
Olimpia Satu Mare – ASU Poli Timisoara 0 – 2
UTA Arad – Pandurii Tg. Jiu 2 – 2

Clasament Liga 2

1 AFC Hermannstadt 28 11 9 1 1 19 5 14
2 Dunarea Calarasi 25 11 8 1 2 23 10 13
3 Chindia Targoviste 21 11 6 3 2 25 6 19
4 Academica Clinceni 21 11 6 3 2 19 14 5
5 CS Mioveni 20 11 6 2 3 20 13 7
6 ASA Tg. Mures 18 11 5 3 3 20 16 4
7 Ripensia Timisoara 17 11 5 2 4 31 13 18
8 FC Arges 16 11 4 4 3 14 9 5
9 ASU Poli Timisoara 16 11 5 1 5 14 15 -1
10 Sportul Snagov 15 11 4 3 4 8 7 1
11 Dacia Unirea Braila 14 11 4 2 5 28 22 6
12 Pandurii Tg. Jiu 13 11 3 4 4 18 17 1
13 CS Afumati 13 11 3 4 4 9 12 -3
14 Olimpia Satu Mare 13 11 4 1 6 7 17 -10
15 Metaloglobus Bucuresti 12 11 3 3 5 14 14 0
16 UTA Arad 11 11 2 5 4 9 11 -2
17 Stiinta Miroslava 8 11 2 2 7 12 36 -24
18 Foresta Suceava 8 11 2 2 7 8 47 -39
19 Luceafarul Oradea 7 11 1 4 6 14 21 -7
20 CS Balotesti 7 11 1 4 6 11 18 -7



Marcel Ploaie, după remiza cu UTA: „Am câştigat un punct, nu am pierdut două”

La primul meci în campionat ca antrenor principal la Pandurii, Marcel Ploaie a debutat cu o remiză, continuând astfel rezultatele pozivite ale Pandurilor în partidele disputate în deplasare. Pandurii au condus cu 2-0 la Şiria pe UTA, însă au plecat cu doar un punct, deoarece în ultimele minute arădenii au ratat un penalty. Răzvan Stanca a parat lovitura de pedeapsă bătută de Bogdan Burlă, iar meciul s-a încheiat cu scorul de 2-2. „Deşi am condus cu 2-0, eu zic că am câştigat un punct astăzi şi nu am pierdut două. Când UTA a început să preseze, teama de a nu pierde i-a făcut pe jucători să cedeze. Nu a fost o chestiune legată de pregătirea fizică, ci psihic am făcut pasul înapoi. Aceste lucruri se întâmplă în capul jucătorilor, nu le spunem noi de pe bancă să se retragă. Asta e, nu am ştiut să gestionăm rezultatul, gazdele au avut un penalty pe final şi puteam pierde jocul. Burlă a bătut bine, dar Stanca a ghicit colţul. Atât pentru mine cât şi pentru Cristi Todea, e greu să construim o echipă într-o săptămână, două. Sperăm şi noi şi gazdele să fim mai sus cât de curând, căci nu avem echipe de locurile pe care le ocupăm. Vrem să fim mult mai sus ambele, având în vedere valoarea loturilor de fotbalişti, poate ne lipseşte şi norocul… Conducerea mi-a dat credit până la finalul turului, trebuie să încerc să fac cel puţin 20 din 27 de puncte posibile. Asta îmi doresc eu, ca să ne apropiem de locurile promovabile”, a spus după meci antrenorul Marcel Ploaie.
Înaintea meciului de la Şiria, Marcel Ploaie a mai condus Pandurii din postura de antrenor principal în meciul din turul 4 al Cupei României cu CSM Şcolar Reşiţa. Pandurii au remizat cu echipa de Liga 3, 1-1 după 90 de minute şi 2-2 după 120 de minute, iar la loviturile de departajare au pierdut cu 3-5. După 11 etape desfăşurate în campionat, Pandurii are 13 puncte şi se află pe locul 12, la două puncte peste UTA, care e pe ultimul loc retrogradabil.

COMENTARIUL LIVE: www.liga2prosport.ro

►UTA: Grahovac – Al. Manea, Scutaru (Polgar 33′), Ciucă, Burlă – Jorza, Cîrstocea – Stahl (D. Toma 77′), D. Florea, Hlistei (Strătilă 65′) – Curtuiuş (cpt.)
Rezerve neutilizate: Barna – Păcurar, Adili, Dinculescu
Antrenor: Cristian Todea
►Pandurii: Rz. Stanca (cpt.) – Vodă, D. Lung, Homei, Al. Vasilescu – Raiciu, Brînzan – Şut (Şendroiu 46′), D. Pîrvulescu, Dodoi (Durkovic 75′) – Cip. Rus (Dănăricu 85′)
Rezerve neutilizate: D. Popescu – Turda, Celea, Tudoran
Antrenor: Marcel Ploaie

►Min 90+4 Final de partidă la Şiria. UTA nu câştigă nici de această dată şi ajunge la opt meciuri consecutive în campionat fără victorie. Arădenii au irosit un penalty în ultimele minute şi totodată şansa victoriei, asta după ce au fost conduşi cu 2-0. Gorjenii arată în continuare că joacă mai bine în deplasare decât acasă, la Motru

►Min 90 Meciul e prelungit cu trei minute

►Min 86 Bogdan Burlă bate penalty-ul în stânga, aproape de bară, la semi-înălţime, însă Răzvan Stanca plonjează bine şi scoate în faţă, iar un coechipier degajează peste poartă

►Min 85 Brînzan respinge cu capul înalt din marginea careului, din duelul cu Curtuiuş, iar în lateral Homei îl busculează pe Florea în duelul aerian pentru minge şi arbitrul dă penalty

►Min 85 Iese Ciprian Rus şi intră Bogdan Dănăricu

►Min 84 Burlă bate lobat o lovitură liberă de la 20 de metri uşor lateral dreapta, Ciucă urmăreşte singur la 10 metri şi reia cu capul, însă o face slab, pe centrul porţii, iar Stanca reţine după ce a aşteptat să vadă ce face fundaşul utist

►Min 78 Jorza centrează, Florea reia cu capul, însă direct în braţele lui Stanca

►Min 77 UTA face ultima schimbare. Iese Albert Stahl şi intră Dorin Toma

►Min 75 Pandurii face şi ea a doua schimbare. Intră Enis Durkovic şi iese Gabriel Dodoi, jucătorul care a deschis scorul şi a obţinut şi penalty-ul de la golul lui Rus

►Min 69 Ciucă reia cu capul din 6 metri, de la colţul scurt, peste transversală mingea centrată dintr-un corner de pe stânga de Burlă

►Min 68 Daniel Lung îşi ia elan pentru a bate lovitura liberă, însă trimite direct în zid şi arădenii scapă pe contraatac, dar pierd posesia

►Min 67 Alexandru Manea ia galben pentru un henţ la 25 de metri central de propria poartă

►Min 66 Curtuiuş preia în faţa careului, pătrunde pe dreapta şi trage în diagonală spre colţul lung, însă nu are ţinta bună. La colţul lung Florea a plonjat să devieze în plasă, însă îi mai trebuiau câţiva centimetri pentru a junge la minge

►Min 65 Iese Cătălin Hlistei şi intră Sorin Strătilă

►Min 64 Mădălin Ciucă ia galben după ce a intervenit periculos în careul advers şi a vrut să reia din foarfecă din 7 metri, dar şi-a lovit adversarul cu piciorul în cap. Până aici, Stahl a pătrunde în careu pe stânga şi a şutat la colţul scurt, dar Stanca a scos cu piciorul şi mingea a sărit la bara a doua, acolo de unde s-a recentrat către Ciucă

►Min 64 Stanca respinge cu braţul peste transversală şutul puternic din voleu, de la 20 de metri, al lui Cârstocea

►Min 60 După o centrare din dreapta, Rus reia cu capul dintr-un unghi închis, Ciucă deviază, iar mingea trece puţin pe lângă transversală, ieşind din nou în corner

►Min 52 2-2 După un atac în flancul drept, Florea primeşte în faţa careului, dar trimite mai departe către Cătălin Hlistei, care preia, se întoarce pentru a şuta cu dreptul de la 15 metri uşor lateral stânga, şi o face plasat, în colţul lung al porţii lui Stanca

►Min 51 Gabriel Dodoi are nevoie de îngrijiri medicale după ce Florea i-a dat peste picioare

►Min 50 Daniel Florea ia galbel după ce îl faultează pe Dodoi

►Min 48 Jorza trage puternic de la 30 de metri, şutul e amortizat şi Stanca prinde fără emoţii

►Min 46 A început repriza secundă

►Min 46 Andrei Şendroiu intră în locul lui Adrian Şut, la Pandurii

►Min 45+1 Pauză în meciul de la Şiria, cu oaspeţii având avantaj minim după ce au condus cu 2-0

►Min 45+1 Ocazie mare pentru Pandurii. Rus centrează din dreapta careului, Dodoi sprintează la prima bară şi reia, Manea deviază şi mingea se duce peste transversală

►Min 45 Prima repriză e prelungită cu un minut

►Min 45 1-2 Cârstocea centrează dintr-un corner de pe stânga, Curtuiuş prelungeşte cu capul pe spate, iar Daniel Florea, aproape la bara a doua, nemarcat, pune latul din 3 metri şi reduce din diferenţă. Florea şi Curtuiuş au reuşit ”duble” miercuri în meciul de cupă cu Naţional Sebiş, câştigat cu 4-1

►Min 43 După o centrare din dreapta, Brînzar respinge de la colţul scurt cu pieptul, utiştii reclamă henţ şi penalty, însă arbitrul lasă corect jocul să continue

►Min 38 Vodă centrează din dreapta careului, Hlistei blochează şi e corner. Faza fixă este bătută prea lung şi arădenii ies din defensivă

►Min 36 Burlă executat o lovitură liberă de la 25 de metri lateral dreapta, Stanca respinge din vinclul colţului lung

►Min 34 Galeria UTA-ei cântă în continuare şi îşi susţine echipa favorită

►Min 33 Todea schimbă în defensivă după o serie de gafe ale unuia dintre cei mai experimentaţi jucători pe care îi are. Iese Cristian Scutaru şi intră Norbert Polgar

►Min 33 Stahl îşi depăşeşte adversarul în dreapta careului, pătrunde şi centrează la bara a doua, acolo unde avansează nemarcat Hlistei, pune latul din 8 metri, însă trimite pe lângă poartă. Ocazie mare ratată de UTA

►Min 31 0-2 Ciprian Rus bate lovitura de pedeapsă pe jos, în stânga, aproape de bară şi majorează scorul. Grahovac sărise în colţul opus

►Min 30 Dodoi pătrunde în careu pe stânga, este talonat din spate de Manea, care se dezechilibrează şi îl agaţă pe atacantul gorjenilor

►Min 27 Şut pătrunde pe stânga până în marginea careului mic, pasează în centru pentru Vasilescu, care aştepta doar să împingă mingea în plasă, însă Burlă se pune în faţa sa şi salvează în ultim moment, trimiţând în corner

►Min 23 Rus pătrunde în careu pe dreapta, paralel cu linia, şutează la rădăcina primei bare, iar Grahovac scoate în corner

►Min 21 Burlă execută direct în zid o lovitură liberă de la 20 de metri

►Min 17 Daniel Lung ia galben după ce îl ia pe sus pe Stahl în marginea terenului

►Min 17 0-1 După o aruncare lungă de la margine din flancul drept şi o prelungire cu capul a lui Rus pentru Gabriel Dodoi, gorjeanul pătrunde în careu pe dreapta, Scutaru vrea să îi ia faţa şi să protejeze în 6 metri, însă atacantul oaspeţilor e mai rapid şi îl păcăleşte, ajunge la minge şi îl învinge pe Grahovac cu un şut la colţul scurt

►Min 15 Arbitrul cere intervenţia medicilor după ce şutul cu stângul al lui Ciucă, de la 20 de metri uşor lateral stânga, îl loveşte în coaste pe Hlistei. Mijlocaşul îşi revine însă repede

►Min 12 Stanca reţine pe linie mingea reluată cu capul de Hlistei de la 8 metri central, după o centrare din dreapta a lui Florea

►Min 11 Rus pătrunde în careu pe dreapta şutează cu stângul de la 12 metri, însă mingea e deviată în corner. Mingea centrată din lovitura de colţ e reluată cu capul pe lângă de Brînzan

►Galeria UTA-ei, aflată în spatele porţii lui Grahovac, cântă şi asigură fondul sonor al meciului, spre deosebire de partida anterioară desfăşurată la Şiria, cu Dunărea Călăraşi, când au tăcut. În total sunt aproximativ 700 de spectatori în tribune

►Min 3 Şut acuză o accidentare şi are nevoie de îngrijiri medicale

►Min 1 A început partida de la Şiria. A început să plouă de câteva minute în oraşul arădean. Jocul a început după ce s-a ţinut un moment de regulegere pentru victima accidentului minier petrecut joi la Lupeni

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide