CS Universitatea Craiova s-a impus în meciul cu Pandurii Târgu-Jiu cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 14-a a Ligii 1 de fotbal. CSU Craiova a reuşit să se impună la limită în fața echipei Pandurii ai cărei jucători au protestat pentru neplata salariilor întârziind jocul pe pe stadionul „Extensiv” cu zece minute. Simon Măzărache (53) a deschis scorul pentru gazde, dar gorjenii au egalat prin George Țucudean (84), la o neatenție în lanț a apărării craiovene. CSUC a obţinut victoria, grație golului marcat de Andrei Ivan (90), din centrarea lui Marius Briceag.
CSU Craiova a ratat trei mari ocazii de singur cu portarul, prin Andrei Ivan (2) și Simon Măzărache, iar oaspeții au avut o bară, prin Valentin Alexandru (19).
Lovitura de start a partidei a fost precedată de un moment de reculegere în memoria lui Ion Dobrițoiu, fost conducător al sportului craiovean înainte de revoluție.
În tur, Pandurii se impusese cu scorul de 2-1, printr-un gol marcat în prelungiri.
Pandurii are o singură victorie în ultimele șase etape (un egal, patru eșecuri). CS Universitatea Craiova nu a pierdut în ultimele trei partide (două victorii, un egal) și are șase victorii și un egal în meciurile de pe teren propriu.
CS Universitatea Craiova – CS Pandurii Târgu-Jiu 2-1 (0-0)
Stadion „Extensiv” – Craiova. Spectatori: 5.000.
Au marcat: 1-0 Simon Măzărache (53), 1-1 George Țucudean (84), 2-1 Andrei Ivan (90)
CSUC: Calancea – Briceag, Kay, Acka, Vătăjelu – Zlatinski, Bancu (88 Rambé), Popov – Măzărache (90+2 Kelić), A. Ivan, Nuno Rocha (79 Gustavo). Antrenor: Gheorghe Mulțescu.
Pandurii: Stanca – Pleașcă, Pițian (17 Pârcălabu), Vasiljević, Bunoza – Răuță, Sânmărtean – L. Antal (46 Ungurușan), Voiculeț, V. Munteanu (58 Țucudean) – V. Alexandru. Antrenor: Petre Grigoraș.
Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galați); arbitri asistenți: Vasile Marinescu (București), Ciprian Florin Danșa (Oradea); arbitru de rezervă: Andrei Florin Chivulete (București).
Observatori: Cornel Sorescu (Pitești), Romulus Gabor (Hunedoara)