Grupa de juniori născuţi în anul 2005 a clubului Pandurii, antrenaţi de Cristi Popescu, s-au clasat pe locul trei la turneul de la Drobeta Turnu Severin organizat în acest week-end. Organizat sub denumirea de „Cupa 1 Iunie”, turneul de la Severin a găzduit echipe din Severin, Dolj, Gorj, Reşiţa şi Olt şi s-a derulat pe parcursul a două zile. Juniorii de la Pandurii, antrenaţi de Cristi Popescu, au înregistrat rezultate bune pentru categoria lor de vârstă, fiind vorba de trecerea de la o categorie de vârstă la alte şi la jocul pe un teren mai mare faţă de meciurile de până acum.
„S-a jucat într-un sistem nou pentru ei, 7 plus 1, faţă de 5 plus 1 cum au jucat până acum şi de aceea merită felicitări pentru modul cum s-au comportat. A fost un turneu benefic pentru noi, un turneu care a fost efectuat mai ales pentru a pregăti adaptarea copiilor la campionatul de juniori E organizat de AJF Gorj, campionat în care vor juca din toamnă”, a precizat antrenorul Cristi Popescu.
Copiii de la grupa 2005 au înregistrat două victorii, un rezultat de egalitate şi două eşecuri în meciurile de la acest turneu. La final copiii de la Pandurii s-au clasat pe locul trei la sfârşitul întrecerii şi au primit o cupă, diplome şi medalii.
Rezultate Pandurii Târgu Jiu – grupa 2005
Turneul Cupa 1 Iunie Drobeta Turnu Severin
Pandurii Târgu Jiu – Muncitorul Reşiţa 1-0
A marcat: Popescu Radu
Şoimii Ştiinţa Craiova – Pandurii Târgu Jiu 1-1 (1-0)
A marcat: Beloiu Tudor
Pandurii Târgu Jiu – Viitorul 2013 Drobeta 3-2
Au marcat: Puşerea Luca 2, Lupulescu Andrei 1
Luceafărul Turnu Severin – Panduri Târgu Jiu 3-0 (0-0)
Pandurii Târgu Jiu – Atletic Craiova (0-2) 0-0