Jucătorii din lotul echipei Pandurii care au fost de acord cu propunerile conducerii clubului de reducere a contractelor, pe perioada în care clubul se află în insolvenţă, au început de azi să semneze noile contracte cu clubul, primul dintre aceştia fiind Andrei Piţian, jucător care a lipsit o perioadă de la pregătire din cauza accidentării de la meciul cu CSU Craiova când a suferit o ruptură musculară. Tot accidentat este şi Valentin Alexandru care azi a fost programat pentru o intervenţie chirurgicală după o accidentare mai veche suferită la umăr. Cu unele probleme medicale se confruntă şi Ţucudean care azi s-a aflat sub tratament şi nu s-a putut antrena alături de colegi.
Jucătorii care nu au efectuat antrenament cu lotul în această dimineaţă au fost Unguruşan, Grecu, Herea şi Valentin Munteanu, cei care nu şi-au dat acordul pentru a semna noile contracte cu clubul şi care s-au antrenat separat de restul lotului, după-amiază, tot sub comanda antrenorului Petre Grigoraş.
Restul jucătorilor din lot s-au pregătit normal la prima şedinţă de pregătire a zilei, la care au luat parte şi Răuţă şi Pleaşcă, jucători care şi-au dat acordul să semneze noile convenţii propuse de conducerea clubului şi de la care nu au lipsit Sânmărtean, Antal şi Voiculeţ. De asemenea, în locul celor absenţi de la pregătire au fost convocaţi în lotul primei echipe cinci jucători tineri de la echipa a doua.
Singurul jucător care a ales până acum să rezilieze contractul cu clubul Pandurii Târgu Jiu este Christian Obodo care ieri a plecat din țară.