Pandurii Târgu Jiu a încheiat azi stagiul de pregătire din Spania iar în această seară echipa aplecat spre ţară, după ce dimineaţă antrenorul Edward Iordănescu a programat un ultim antrenament. Timp de 18 zile jucătorii echipei Pandurii s-au antrenat în regiunea Cadiz din Andaluzia, Spania, echipa fiind cantonată în Novo Sancti Petri, staţiune din apropierea oraşului Chiclana de la Frontera, acolo unde echipa a avut la dispoziţie două terenuri de antrenament. Pandurii Târgu JIu a avut parte de cel mai bune condiţii de pregătire, vremea fiind foarte bună pentru antrenamente, înregistrându-se temperaturi chiar şi de peste 20 de grade, iar adversarii din această zonă fiind de un nivel foarte ridicat. Stagiul de pregătire din Spania a inclus şi patru jocuri amicale, cu SC Karlsruhe, TSV Munchen 1860, Sparta Praga şi Dinamo Moscova, ultimele două încheiate la egalitate iar primele două cu eşecuri. În această perioadă s-au aflat la pregătire sub comanda antrenorului Edward Iordănescu 27 de jucători. De precizat că o parte dintre aceştia, noile achiziţii Acsinte, Raduţă, Ropotan şi Antal, s-au alăturat lotului după debutul pregătirii de iarnă, iar la finalul acestui stagiu de pregătire jucătorul Valentin Munteanu a fost exclus din lot de către antrenor din cauza nerespectării programului echipei. Tot în ultima parte a perioadei de pregătire cei patru jucători convocaţi la echipa naţională, Săpunaru, Hora, Răduţ şi Ropotan, au lipsit de la ultimele două meciuri de verificare, aceştia urmând să revină la Târgu Jiu săptămâna viitoare, după ce se va încheia stagiul de pregătire al echipei naţionale din Antalya.
Prima parte a pregătirii de la Cadiz a inclus mai ales antrenamente de pregătire fizică, meciurile amicale fiind programate în perioada 21 – 30 ianuarie.
REZULTATE MECIURI AMICALE
Karlsruher SC – Pandurii Târgu Jiu 1-0
TSV 1860 Munchen – Pandurii Târgu Jiu 2-1
Pandurii Târgu Jiu – Sparta Praga 1-1
Dinamo Moscova – Pandurii Târgu Jiu 2-2
PANDURII TV / PANDURII TÂRGU JIU A ÎNCHEIAT STAGIUL DE PREGĂTIRE DIN SPANIA