Glezna lui Ioan Hora este în continuare afectată şi la patru zile de la meciul cu ASA Târgu Mureş în care golgheterul echipei noastre a fost faultat şi a suferit o entorsă la glezna piciorului drept. După trei zile de repaus total, jucătorul a revenit azi la Târgu Jiu dar nu se poate antrena alături de colegi, el deplasându-se cu greu în condiţiile în care glezna este foarte inflamată. Hora s-a aflat azi sub supravegherea echipei medicale a doctorului Radu Paligora şi este supus unor tratamente specifice. Staff-ul medical al clubului face eforturi în aceste zile pentru a reduce timpul necesar recuperării jucătorului dar este puţin probabil ca acesta să revină pe teren la meciul din următoarea etapă.