Înaintea meciului de la Turnu Severin, dintre Pandurii și Petrolul Ploiești, golgheterului gazdelor, Ioan Hora, i-a fost decernat trofeul „Fotbalistul lunii octombrie”. Ioan Hora a marcat 3 goluri în campionat, în toate cele 3 etape disputate în luna octombrie. Luni, în ultimul meci al etapei a 18-a, a primit trofeul din partea președintelui executiv al clubului Pandurii, Narcis Răducan. „Sincer, nu m-am gândit că voi câștiga trofeul, am văzut după meciul de la Iași. M-a bucurat acest premiu și sper să nu mă opresc aici. Dacă voi juca în continuare cum am făcut-o și până acum, cred că voi câștiga mai multe”, a declarat Ioan Hora, la finalul meciului Pandurii – Petrolul. În acest moment, Hora este lider în topul marcatorilor din Liga I din România.
Clasament „Fotbalistul lunii” pentru octombrie
1. Ioan Hora
2. Vlad Achim
3. Thaer Bawab
VIDEO: Vezi AICI Momentul în care Hora a primit trofeul.