Pandurii Târgu Jiu joacă sâmbătă seara de la ora 18:30 pe teren propriu cu FC Viitorul într-un meci contând pentru etapa cu numărul 5 din Liga 1. Pentru acest joc, conducerea clubului a decis să lase intrarea liberă la peluze şi tribuna a doua. Accesul în arenă se va face pe baza unor tichete gratuite ce pot fi ridicate începând cu ora 9:00 sâmbătă dimineaţa de la casa de bilete de la Stadionul „Municipal”, totul în limita locurilor disponibile la peluze şi tribuna a doua. În ceea ce priveşte accesul fanilor la Tribuna Zero şi Tribuna VIP, conducerea clubului a decis să reducă preţul biletelor. Astfel un tichet la Tribuna Zero costă 10 lei iar la VIP, 20 de lei.
Preţ bilete, Pandurii – FC Viitorul (începând cu sâmbătă dimineaţa de la ora 9:00) :
Peluze şi Tribuna II – acces gratuit pe bază de tichete gratuite ce pot fi ridicate de la casa de bilete de la Stadionul „Municipal”
Tribuna Zero – 10 lei
Tribuna VIP – 20 lei