duminică , 24 noiembrie 2024
panduriics.ro

Play-out – etapa 2: Pandurii – CSM Poli Iaşi

Pandurii Targu Jiu 0 0 CSM Poli Iaşi
Luni, 20 martie 2017, ora 20.30
Stadionul Municipal din Drobeta-Turnu Severin
Liga 1, Play-Out, etapa 2

Pandurii Târgu-Jiu a terminat la egalitate meciul cu CSM Politehnica Iași, scor 0-0, meci disputat luni seara, pe teren propriu, la Drobeta Turnu-Severin. Pandurii au avut două ocazii mari de a marca, prin Olivian Surugiu (53, 80), dar ieșenii puteau înscrie în minutul 86, când Cătălin Ștefănescu a ratat din 6 metri, șutând în portarul Răzvan Stanca.
Înainte de startul jocului s-a ţinut un minut de reculegere în memoria fostului fotbalist al Politehnicii Timişoara, Adrian Stoicov, care a încetat din viaţă săptămâna trecută.
Pandurii Târgu-Jiu a jucat meciul cu numărul 400 în prima ligă.
În sezonul regulat, CSM Politehnica Iași s-a impus cu 3-2 pe teren propriu, iar partida retur s-a terminat la egalitate, 1-1.

Pandurii Târgu-Jiu – CSM Politehnica Iași 0-0
Stadion: „Municipal”, Drobeta Turnu-Severin. Spectatori: 100.
Pandurii: Stanca – Nwabueze, C. Ene, Fl. Ilie, Buşu – Cioinac, Zaina – Hlistei (66 Păcurar), Surugiu (83 Trifu), Firţulescu (74 Pârcălabu) – Negruţ. Antrenor: Flavius Stoican.
Iaşi: Grahovac – Bosoi, Mihalache, Frăsinescu, Ţigănaşu – Răuţă, V. Gheorghe (64 Mitić) – Bőle, A. Cristea (73 Ciucur), Ştefănescu (90+2 Panţâru) – Golubović. Antrenor: Eugen Neagoe.
Cartonaşe galbene: Buşu (41), Păcurar (84) – Răuţă (24), Bőle (41), Ştefănescu (50)
Arbitru Alexandru Tudor; arbitri asistenți: Valentin Avram, Iulian Radu; arbitru de rezervă: Dan Grigore Botescu (toți din București). Observatori: Cristian Nica (Ploiești) – CCA, Viorel Ilinca (Pitești) – LPF
Înainte de meci, jucătorii de la Pandurii au purtat tricouri pe deasupra echipamentului de joc pe care era semnalat faptul că gorjenii disputau al 400-lea meci în Liga 1.

Flavius Stoican: „A fost un rezultat echitabil. Noi am ratat prin Surugiu, am avut acea lovitură liberă pe 16 metri, pe care Ene, care la antrenamente o bagă numai în vinclu, a ratat-o, ei au ratat prin Ştefănescu. Sunt mulţumit cu egalul, mai ales că Iaşul are în componenţă jucători valoroşi. Şi înainte de meciul din sezonul regulat şi înaintea celui de acum, Florin Prunea mi-a spus că vine uraganul peste noi şi că ne vor bate. Nu a fost nici măcar un vântuleţ! Am obţinut două puncte cu adversari mai valoroşi, ca Voluntari şi Iaşi, avem speranţe că la echipă vor veni Erico şi Elton, poate şi Mrzjlak, ne batem pentru evitarea retrogradării”.

Eugen Neagoe: „Sunt supărat că nu am câştigat. Am pierdut două puncte mari. N-am făcut cel mai bun joc al nostru, însă am controlat partida, am avut o ocazie clară, din care, practic, e imposibil să ratezi. Ştefănescu era obligat să marcheze, dar a tras în braţele portarului. Nu am putut să jucăm şi pentru că jocul a fost foarte fragmentat. Din 90 de minute s-au jucat 25. Mai mult s-a discutat. Nu suntem la volei, orice contact era fault. Atunci nu mai sărim la cap! Adversarii au stat numai pe jos, au tras de timp, şi-au urmărit interesul”.

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide