PANDURII TÂRGU JIU – DACO-GETICA BUCUREŞTI 0-2
Au marcat: Eugen Nica 43′, Raphael Stănescu 78′
Stadion: Municipal – sintetic (Târgu Jiu – Gorj);
Arbitru: Andrei Lucian Ţiţii (Şura Mică – Sibiu); Asistenţi: Călin Cimponeriu (Lugoj) şi Alexandru Filip (Timişoara).
Pandurii: Al. Costache – Nic. Cotolan, Rob. Gheorghe, Dănescu, Al. Vasilescu – Laur. Tudor (Dodoi 65′), Brînzan (cpt.) – Trancă (Tudoran 46′), Al. Vodă, Blejdea – P. Popescu (Raiciu 46′)
Rezerve neutilizate: Mih. Cotolan – Draca, Rob. Bratu, Hery Kim
Antrenor: Adrian Bogoi. Eliminat: Mihai Cotolan 27′ (roşu direct, din postura de rezervă)
Daco Getica: Gavrilaş – Călinţaru, Cotigă, Motroc, Muşat (cpt.) – Eug. Nica, D. Cîrjan (Mih. Stancu 62′), Tudorică, Raph. Stănescu, Rob. Grecu (Isvoranu 87′) – Nsiah (Măd. Martin 72′)
Rezerve neutilizate: – Rob. Neacşu, Bustea, I. Prodan, Rz. Prodan
Antrenor: Marius Baciu. Eliminat: George Gavrilaş 84′ (roşu direct)
Pandurii Târgu Jiu a suferit a doua înfrângere consecutivă din acest an pe teren propriu şi a rămas în 2019 doar cu egalul obţinut, etapa trecută, la Mioveni. Adversara Daco-Getica Bucureşti s-a impus, sâmbătă la prânz, cu scorul de 2-0 şi s-a apropiat la două puncte de echipa gorjeană aflată fix la mijlocul clasamentului. După o jumătate de oră de joc anost, oaspeţii au deschis scorul în finalul primei reprize, prin lovitura de cap a lui Eugen Nica, din centrarea lui Muşat. Partea secundă a fost mai animată, cu ocazii de ambele părţi, cele mai mari fiind trecute în dreptul gazdelor, care au trimis balonul în două rânduri în bara laterală, prin Brînzan (56) şi Blejdea (71). Oaspeţii s-au desprins pe tabelă în minutul 78, când Raphael Stănescu a înscris, cu latul, din centrarea lui Călinţaru.
Din minutul 65, la Pandurii a redebutat atacantul Dodoi, revenit la echipă după periplul de un an de la CFR Cluj şi Sfântu Gheorghe. Acesta n-a adus însă suflul scontat în ofensiva echipei Pandurii. La primul joc din 2019 s-a aflat şi golgheterul Tudoran, care în primele două runde din acest an a acuzat unele probleme medicale. Introdus la pauză, acesta a părut mai mult cu gândul la viitoarea sa echipă Rapid Bucureşti, cu care a semnat deja contractul ce va intra în vigoare din vară.
”Am avut altă atitudine la Mioveni. Acum am jucat slab, mai ales în prima repriză. În partea a doua am avut câteva ocazii. Nu ne pică bine această înfrângere. Ne dorim să luăm maximum de la fiecare joc, dar facem în continuare greşeli. Vina este a tuturor, nu numai a jucătorilor. Au plecat mulţi titulari în iarnă, au venit numai tineri. Îl aştept să fie la capacitate maximă şi pe Dodoi, îl aştept şi pe Tudoran”, a declarat după meci antrenorul Adrian Bogoi. După rezultatele din primele trei runde ale acestui an, echipa sa a ajuns la patru puncte de retrogradare, după ce, în iarnă, se afla la şapte lungimi de locul 16, ultimul care duce în Liga 3.
Etapa 24: Pandurii Târgu Jiu – Daco-Getica
Pandurii Târgu Jiu
0
2
Daco-Getica București
Sâmbătă, 09 martie 2019, ora 11:00
Stadionul sintetic din Târgu Jiu
Liga 2, etapa 24