Pandurii Târgu Jiu – CS Mioveni 2-1, (1-1)
Au marcat: Ionică (min.9), Tudoran (min.64) / Ayza (min.4)
Stadion: Minerul (Motru); spectatori 500
Pandurii: R. Stanca (cpt.) – Băjan, Celea, Al. Vasilescu, Turda, Raiciu, Brînzan, Şut, Dănăricu (min.46-Tudoran), B. Lemac (min.83-Cenaj), C. Ionică (min.68-Munteanu). Antrenor: Adrian Bogoi.
Mioveni: Val. Sima – Tirică (min.53-Neacşu), Gugu, Fl. Ilie, Ed. Stoica (min.75-Balint), Rădescu, Mîrzeanu, Andr. Neagoe, Ayza (cpt.), Ed. Florescu (min.46-Gherghe), C. Năstăsie. Antrenor: Laurenţiu Roşu.
Cartonașe galbene: Florin Ilie (min.24 și 40);
Cartonaș roșu: F. Ilie (min.40)
Arbitri: Mihai Amorăriţei – Iulian Szekely şi Marius Bălan.
Pandurii Târgu Jiu a câştigat cu scorul de 2-1 meciul din etapa a 24-a a Ligii a II-a Casa Pariurilor cu CS Mioveni. Acesta a fost cel de-al doilea succes consecutiv înregistrat de Pandurii pe teren propriu, pe stadionul „Minerul“ din Motru. Golurile echipei gazdă au fost marcate de Cosmin Ionică (’9) și George Tudoran (’64), pentru oaspeți înscriind Roberto Ayza (’4). În etapa trecută, în primul meci oficial din noul an, Pandurii a dispus de Metaloglobus București cu scorul de 1-0.
În urma acestui succes, Pandurii a urcat de pe locul 17, pe locul 14, având 24 de puncte. În etapa vitooare, echipa antrenată de Adrian Bogoi va juca pe terenul celor de la AFC Hermannstadt, meciul fiind programat duminică, 18 martie, de la ora 12.00.
Oaspeţii de la CS Mioveni au condus pe tabelă încă din minutul 4, prin golul căpitanului Roberto Ayza, care a marcat cu un şut pe jos, de la circa 14 metri de poarta lui Răzvan Stanca. Pandurii a egalat după cinci minute prin golul lui Cosmin Ionică marcat printr-un şut din voleu, din unghi, de la 10 metri. Până la pauză, Pandurii au avut multe alte ocazii să preia conducerea, însă șutul lui Dănăricu din centrul careului advers (min.36), nu a prins cadrul porții, iar golul lui Raiciu a fost anulat pe motiv de fault la portar (min.36). Oaspeţii au intrat la vestiare cu un om mai puţin după eliminarea, pentru două cartonaşe galbene a fundaşul Florin Ilie (min.40).Pandurii au luat din nou conducerea în repriza a doua când Băjan a executat o lovitură liberă de la 20 de metri, mingea a fost respinsă cu piciorul de Sima, şi a ajuns la George Tudoran, care a reluat cu capul în plasă pentru 2-1. Tudoran a mai ratat o mare ocazie când, scăpat singur pe contraatac, în minutul 86, nu a reuşit să marcheze.
Antrenorul Adrian Bogoi s-a bucurat de cele două victorii consecutive ale echipei sale menționând că lotul de care dispune e unul foarte tânăr: „Am început bine acest an, am luat şase puncte în două meciuri, dar mai avem mult de muncă. Au plecat multi jucatori de la Pandurii si acum avem un lot foarte tânăr. Începem un meci cu 5 jucători under 21 şi mai folosim 2-3 pe parcurs. Vreau să-i felicit pe băieți pentru atitudine, pentru joc. Au dovedit că se poate. Am primit gol destul de repede, dar am reușit să revenim apoi și chiar să câștigăm. Terenul a fost destul de greu, cele două echipe au făcut un efort considerabil. Ne-a ajutat și superioritatea numerică, dar e clar că dacă nu ai ocazii de gol, nu marchezi. Sunt alte trei puncte foarte importante obținute de Pandurii. Ne bucurăm pentru aceasta victorie o zi, două, apoi intrăm în ciclul săptămânal și ne antrenăm. Sperăm să venim cu puncte și din deplasarea următoare, de la Sibiu.La finalul turului, când am venit la echipă, am avut şi jocuri bune. unde puteam obţine mai multe puncte. Clasamentul este relativ acum, la sfârşit o să conteze. Promovarea şi retrogradarea se vor decide în ultimele etape. Financiar, este şi loc de mai bine, sperăm ca lucrurile să se rezolve pas cu pas”.
Rezultatele etapei a 24-a :
Luceafărul Oradea – FC Argeş 3-2
Foresta Suceava – Chindia Târgovişte 1-1
Ştiinţa Miroslava – Metaloglobus Bucureşti 1-1
Pandurii Târgu Jiu – CS Mioveni 2-1
Sportul Snagov – ASA Târgu Mureş 3-0 (la ”masa verde”)
Olimpia Satu Mare – CS Baloteşti 0-3 (la ”masa verde”)
ASU Politehnica Timişoara – Academica Clinceni 2-2
Dunărea Călăraşi – CS Afumaţi 2-1
Ripensia Timişoara – Dacia Unirea Brăila 2-1
UTA Arad – AFC Hermannstadt 1-1
Etapa 24: Pandurii Targu Jiu – CS Mioveni
Pandurii Târgu Jiu
2
1
CS Mioveni
Sâmbătă, 10 martie 2018, ora 11:00
Stadionul Municipal din Motru
Liga 2, etapa 24