Pandurii Târgu Jiu a debutat cu o victorie în meciurile oficiale din acest an învingând cu scorul de 1-0 pe Metaloglobus Bucureşti în etapa a 22-a a Ligii a II-a Casa Pariurilor. Prima victorie pe teren propriu s-a înregistrat după 11 jocuri disputate pe terenul de la Motru. Singurul gol al partidei a fost marcat, în minutul 26, de Bogdan Dănăricu, după o incursiune pe partea stângă de atac a lui Cosmin Ionică.
Pandurii Târgu Jiu nu mai câştigase un meci în acest sezon din data de 9 septembrie 2017, când, în etapa a 7-a, se impusese cu scorul de 2-0 în deplasarea de la Baloteşti. Primul meci oficial din 2018 a adus prima victorie a echipei gorjene după o secetă de 14 etape.
Pandurii a acumulat 21 de puncte după această victorie, dar se află în continuare pe loc retrogradabil. ”Am avut un meci dificil, dar ne-am organizat foarte bine în apărare, fiindcă ştiam că adversarii sunt puternici pe zonă centrală. În general, sunt mulţumit de toţi jucătorii, de efortul pe care l-au depus. În mare parte şi-au respectat sarcinile de joc”, a declarat antrenorul echipei Pandurii, Adrian Bogoi. Acesta speră ca, odată cu acest prim succes pe teren propriu, Pandurii să lege victoriile. ”Aşteptam cu interes acest meci. Ne-am pregătit bine în pauza de iarnă şi suntem bucuroşi că am obţinut cele trei puncte. Sper ca lucurile să meargă din ce în ce mai bine, chiar dacă echipa nu este încă sudată. Jucătorii nou-sosiţi nu au venit la începutul pregătirii, dar încercăm să-i integrăm încet-încet în echipă şi să-i aducem la un stadiu maxim. Sper ca meci de meci să venim cu puncte. Avem o echipă foarte tânără, cu o medie de vârstă de doar 21,5 ani”, a mai spus antrenorul Adrian Bogoi.
În schimb, antrenorul echipei Metaloglobus Bucureşti a dat vina pe starea gazonului. Terenul de joc fusese deszăpezit cu o zi înainte, dar la ora meciului s-a prezentat în condiţii optime, nefiind îngheţat. Controlul balonului a avut de suferit doar pe alocuri, unde pe parcurs s-au format porţiuni cu nămol. ”Consider că echipa mea nu prea s-a adaptat la condiţiile climatice. Am încercat să construim, să facem un presing avansat, dar starea terenului ne-a dezavantajat. În plus, am intrat în jocul adversarului. Dacă eram mai atenţi în repriza secundă, când ne-am creat mai multe situaţii de gol, puteam să obţinem cel puţin un egal. Din punctul meu de vedere, rezultatul nu e echitabil”, a declarat Alin Chiţa, la conferinţa de presă. Acesta s-a aflat la debutul pe banca tehnică a echipei bucureştene.
PANDURII TÂRGU JIU – METALOGLOBUS BUCUREŞTI 1-0
Stadion: Minerul (Motru – Gorj); Spectatori: 200;
A înscris: Bogdan Dărăricu 26′
Pandurii: Stanca (cpt.) – Băjan, Turda, Celea, Al. Vasilescu – Raiciu, Brînzan, Şut – B. Lemac (D. Pîrvulescu 83′), Dănăricu (Cr. Munteanu 60′), C. Ionică (Tudoran 88′). Rezerve neutilizate: D. Popescu – Cenaj, Vodă. Antrenor: Adrian Bogoi
Metaloglobus: Geantă – Agache, Mitroi, Caramalău, Sava (Asanache 80′) – C-tin Ispir, Şt. Stângă (cpt.), Şt. Niculae, Ghenovici (I. Roşu 46′), Dincă (Bilciurescu 55′) – Voican. Rezerve neutilizate: Burci – Ant. Popa, Vl. Vlad, Potecea. Antrenor: Alin Chiţa
Arbitru: Dorin Petru Voina (Reşiţa); Asistenţi: Marian Truţă (Băbeni) şi Alexandru Mihăilă (Râmnicu Vâlcea).