Pandurii Târgu Jiu a învins pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (1-0), echipa Petrolul Ploieşti, în ultimul meci al etapei a XVIII-a a Ligii I Orange. Jocul de la Severin a început cu un moment de reculegere în memoria victimelor din clubul colectiv şi a celor din atentatele de la Paris.
Pandurii Târgu Jiu a învins Petrolul Ploieşti, scor 3-2, în Liga I
Golurile au fost marcate de Săpunaru ’20 (penalti), Filipetto ’47 şi Hora ’59 pentru gazde, respectiv Marinescu ’75 şi Lemnaru ’90+3 pentru oaspeţi.
1-0: Săpunaru a transformat un penalti acordat pentru un fault al lui Tudose la Ciucur
2-0: Filipetto a împins mingea în plasă din 2 metri, după o centrare a lui Hora.
3-0: Hora a înscris de la marginea careului după o pasă de la Săpunaru.
3-1: Marinescu a marcat cu un şut din zece metri, după ce a recuperat mingea de la Vasco Fernandez.
3-2: Lemnaru a stabilit scorul final cu un şut de la aproximativ 8 metri.
Pandurii au deschis scorul din penalty, după un fault comis de Tudose asupra lui Ciucur. Săpunaru a fost cel care a transformat penaltiul în minutul 20. Moussa a irosit imediat şansa egalării la o fază la care l-a accidentat pe Mingote , în minutul 24. Din fericire, portarul gazdelor a putut continua jocul. Jucătorii antrenaţi de lui Edi Iordănescu – care a ispășit prima etapă de suspendare după eliminarea suferită în etapa precedentă – şi-au dublat avantajul după reluarea jocului. Hora a profitat de eroarea lui Moussa şi i-a pasat în faţa porţii lui Filipetto, care a înscris al doilea său gol în Liga 1 în minutul 47. Hora şi-a trecut şi el numele pe lista marcatorilor, cu o execuţie de excepţie, din pasa lui Săpunaru în minutul 59. Marinescu a redus din diferenţă în minutul 75, după greşeala lui Vasco Fernandes. La ultima fază a jocului, Lemnaru a stabilit scorul final, din pasa lui Toto Tamuz în minutul 90+3.
Pandurii Târgu Jiu a ajuns la nouă victorii în acest sezon și se află pe locul trei, la 4 puncte de liderul Astra Giurgiu.
Pandurii Târgu Jiu – Petrolul Ploieşti 3-2
Pandurii Târgu Jiu: Mingote – Unguruşan (Pleaşcă ’69), Vasco, Filipetto, Momcilovici – Droppa, Săpunaru – Ciucur (Khalouta ’82), Nistor, V. Munteanu (Trifu ’62) – Hora. Antrenor: Edward Iordănescu.
Petrolul Ploieşti: Pecanha – Faug-Porret, Tudose, Benga, Peteleu (Lemnaru ’76) – Ropotan, Bucşa – Varga (Marinescu ’64), Zoubir, Nepomuceno – Moussa (Tamuz ’75). Antrenor: Mihai Stoichiţă.
Cartonaşe galbene: Faug-Porret ’11, Varga ’45+1, Pecanha ’67
Arbitri: Andrei Florin Chivulete – Sebastian Stoianov, Vlad Bârleanu – Viorel Nicuşor Flueran
Observatori: Ioan Onicaş, Aurel Beldeanu.
Antrenorul Edward Iordănescu, a urmărit meciul din tribună, fiind suspendat.